Powered By Blogger

vineri, 9 octombrie 2009

Cine este Herta Muller


Cine este romanca Herta Muller laureata Nobel pentru literatura

Scriitoarea germana de origine romana Herta Muller, laureata Premiului Nobel pentru Literatura 2009, s-a nascut intr-o familie de svabi din Banat, dar a emigrat in Germania in 1987, dupa ce legaturile ei cu studentii si scriitorii de limba germana din Aktionsgruppe Banat intra in atentia Securitatii.
Scriitoarea, nominalizata pentru Premiul Nobel si anul trecut, a pierdut in 2008 premiul in fata francezului Jean-Marie Gustave Le Clézio, considerat "scriitorul desprinderii, al aventurii poetice si extazului senzual, exploratorul unei lumi umane aflate deasupra si dedesubtul civilizatiei predominante".

Herta Müller, un scriitor onest al marii dezradacinari

Tema comunismului si cea conexa, a opresiunii individului se regasesc ca leitmotive in cartile Hertei Müller, dar si in constiinta acesteia, autoarea scriind despre Romania totalitara, despre dezradacinare si despre zbuciumul unei constiinte care vrea sa mentina pura intr-o lume a terorii, comenteaza NewsIn.

Romania postcomunista nu a dezbracat toate mastile ororii comuniste, dintre care cea mai perfida ramane cea a delatiunii, iar cea mai crunta cea a "anihilarii intimitatii", spunea Herta Müller in cel mai recent articol al sau, publicat in luna iulie a acestui an in Germania, vorbind despre drama totalitara si despre societatea de dupa, neiesita inca de sub mana fier a Securitatii.

Tot zbuciumul din comunism, cand lupta era una a constiintei, pentru pastrarea demnitatii si a oazei de intimitate, i se pare scriitoarei de origine romana, emigrata in Germania in timpul totalitarismului, o repetitie care frizeaza absurdul, intr-o Romanie inca prafuita de dosarele grele si infame ale Securitatii.

Trauma de a nu fi niciodata singura, invadarea spatiului intim si teroarea par a fi lasat semne nevindecabile in mintea Hertei Müller. In primavara lui 2008, povesteste scriitoarea intr-un amplu articol din luna iulie din Die Zeit, invitata fiind la New Europe College (NEC) la Bucuresti, a fost interpelata pe un ton dur de un agent de la fortele de ordine, care "i-a urlat" ca fotografierea nu este permisa. Un alt episod, cand un prieten care venea sa o ia de la hotel a fost obligat sa completeze la receptie o fisa de vizitator, ii da autoarei sentimentul ca ochiul vigilent al puterii inca ii urmareste, oriunde, pe romani. "M-am mutat. Nu am mai observat ca sunt urmarita dupa acest incident. Fie serviciul secret s-a retras, fie si-au fãcut treaba foarte bine si anume fãra a fi observati", povesteste Müller.

"Serviciul secret al lui Ceausescu nu a fost dizolvat, ci doar redenumit in SRI (Serviciul Roman de Informatii). Iar acesta a preluat, dupa declaratiile proprii, 40% dintre cadrele Securitatii. Probabil procentajul real este si mai mare. Iar ceilalti 60% astazi sunt pensionari (cu pensii triple fatã de toti ceilalti) sau sunt cei care invart azi economia de piata. Exceptand diplomatia, un fost colaborator poate ocupa azi in Romania orice functie", transeaza Herta Müller.

Aflarea adevarului si, mai ales, deconspirarea colaboratorilor regimului opresiv nu au fost o provocare pentru societatea romaneasca, spune scriitoarea, care povesteste ca solicitarea de a-si vedea dosarul de la Securitate a ramas fara raspuns. Accidental insa, un grup de cercetatori a gasit dosarele scriitorilor de origine germana, care au fãcut parte din “Grupul de Actiune Banat”, grupati in sectia“Nationalisti si Fascisti Germani”, unde se afla si dosarul Hertei Müller. In trei volume, dosarul intitulat “Cristina”, a fost deschis la 8 martie 1983, dar contine si documente din anii anteriori. Motivul pentru deschiderea dosarului: “Distorsiune tendentioasa a realitatilor din tara, cu predilectie in mediut rural”, in cartea "Niederungen". Prilej pentru scriitoare sa isi aminteasca de zilele de presiune, de degradarea vietii, de decaderea sociala si, mai ales, de "jucarea pe degete" a demnitatii personale si publice: "Ne opunem fricii pana in strafundul sufletului nostru. Dar prin calomniere ne este furat sufletul. Tot ce mai exista este o incatusare monstruoasa".

Securitatea se insera in cele mai intime parti ale vietii cotidiene. Nu te ameninta in mod direct, nu te acuza pe fata, ci te hartuia, zdrobindu-ti pur si simplu orice zid, fie el construit din afectiuni, prietenii ori iluzii.

"Macar la una dintre intrebarile chinuitoare pe care le am, a raspuns dosarul meu", scrie Herta Müller, care a aflat acum, la ani distanta, ca pana si cea mai buna prietena a ei facea parte din "sistemul Iubire si Tradare". "Jenny avea cancer – a murit demult. A povestit ca a primit sarcina de a cerceta locuinta si activitatile noastre cotidiene. Cand ne trezim si cand mergem la culcare, unde mergem la cumparaturi si ce cumparam. Dar mi-a promis ca la intoarcerea ei, va povesti numai ceea ce stabilim de comun acord. Planul locuintei noastre si activitatile noastre cotidiene le-a livrat cu lux de amanunte", dupa cum reiese din dosar.

Dupa parasirea tarii in 1987, masurile de "compromitere si izolare" au fost inasprite si scriitoarea a trebuit sa se confrunte cu una dintre marile tradari, venite chiar din partea Asociatiei Svabilor Banateni. Mai mult, spune scriitoarea, Securitatea isi intinde tentaculele peste timp, la 20 de ani de la Revolutie. "In anul 1991, fiind bursiera la Villa Massimo la Roma, am primit telefoane anonime de amenintare. In 2004, cand am primit premiul pentru literatura al fundatiei Konrad Adenauer, nu doar fundatia a primit stive intregi de scrisori cu obisnuitele calomnieri. (...) Pana si presedintia Bundestagului German, Prim-ministrul de atunci Erwin Teufel, presedinta juriului, Birgit Lermen, si Joachim Gauck, care a tinut laudatio-ul, au primit scrisori care ma denigrau ca agent, membra a PCR si profanatoare a comunitatii svabesti".

Una dintre tehnicile perfide ale Securitatii era aceea de a te pune la indoiala ca individ, de a-ti distruge demnitatea publica, prin deschiderea a doua dosare paralele, fiecare cu miza lui. Herta Müller avea, in ochii Securitatii, doua identitati: „Cristina”, dusman al statului si o sosie, cu toate ingredientele si "comunista fidela sistemului, agent lipsit de scrupule". "Oriunde mergeam, trebuia sa traiesc cu aceasta sosie. Nu numai ca era trimisa in urma mea oriunde mergeam, dar era si pre-expediata, mi-o lua inainte. In ciuda faptului ca de la inceput si mereu am scris numai impotriva dictaturii, pana astazi sosia are drumul ei propriu. A devenit autonoma. In ciuda faptului ca dictatura de 20 de ani este de domeniul trecutului, sosia este in continuare ambulanta. Oare pana cand?", noteaza scriitoarea.

In luna iulie 2008, Herta Müller a publicat o scrisoare deschisa, in Frankfurter Rundschau, in care isi exprima indignarea ca fosti colaboratori ai aparatului represiv din Romania, Andrei Corbea-Hoisie si Sorin Antohi, sunt invitati la Scoala de vara ICR din Germania, atacandu-l direct pe Horia Roman Patapievici, directorul Institutului. In aceeasi zi in care scriitoarea publica scrisoarea, Richard Wagner scrie articolul "A invata de la turnatori", cu subtitlul "Institutul Cultural Roman adreseaza invitatii colaboratorilor Securitatii. Ar putea fi o intrunire interesanta – sau totul va fi din nou ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic?" in Der Tagesspiegel.

Potrivit Inpolitics, Herta Muller a anuntat atunci ca refuza sa mai puna piciorul in Institutul Cultural Roman de la Berlin, deoarece Patapieivici a trimis la post in capitala germana fosti turnatori ai Securitatii.

Herta Muller a debutat cu "Niederungen" ("Tinuturi joase"), care a aparut insa incomplet in editia din romana din 1982. Comunitatea academica germana a nominalizat-o de doua ori pentru Nobel si i-a acordat premiul orasului Berlin. Herta Müller a fost distinsa cu Premiul european pentru literatura "Prix Aristeion" si cu Premiul international pentru literatura IMPAC Dublin, pentru cartea "Animalul inimii", tradusa si in limba romana de editura Polirom, in 2006.

Intrebata, in 2007, daca premiul Nobel este semnificativ pentru creatia unui scriitor, Müller spunea ca singurul atu al acestei distinctii este suma mare de bani pe care laureatul o primeste, nicidecum recunoasterea literara.

joi, 1 octombrie 2009

Să învingem stresul râzând

Să învingem stresul râzând
Cât de des râdeţi? Când aţi spus ultima dată o glumă? Când v-aţi permis să vă simţiţi relaxaţi, “lăsând jos” barierele?



Copiii râd liber şi des. Totuşi, mulţi dintre noi îşi pierd umorul odată cu trecerea timpului. Suntem atât de prinşi în rolurile noastre de adulţi, încât credem că dacă suntem “serioşi” şi râdem cât mai puţin, vom fi mai respectaţi de către ceilalţi.



Studiile arată că o atitudine mai relaxată faţă de noi înşine şi faţă de lumea înconjurătoare reduce stresul şi îmbunătăţeşte starea noastră generală. Râsul reduce stresul, anxietatea, furia, depresia, permiţând adoptarea unei perspective mai puţin grave asupra vieţii noastre. In acelaşi timp, râsul este un element deosebit de detensionare şi de reducere a barierelor dintre oameni. Se produce un sentiment al uniunii cu ceilalţi, creşte empatia, stimulează emoţiile pozitive şi se reduce stresul.

A face “haz de necaz” şi autoironia permit o diminuare a stresului, deoarece ne privim defectele în perspectivă şi, astfel, nu le mai vedem ca fiind atât de grave. De asemenea, ne luăm mai puţin în serios, ceea ce ne ajuta să mutam accentul de pe propria noastră persoană pe altceva, cel puţin la fel de interesant.

Folosirea umorului şi a râsului pentru diminuarea stresului este o abilitate care poate fi
învăţată şi perfecţionată de fiecare dintre noi:
- căutând compania persoanelor vesele, optimiste şi amuzante şi prin evitarea celor permanent trişti, posomorâţi şi pesimişti
- ascultând şi reţinând glume, pe care, apoi, să le spunem mai departe, în momentele potrivite
- fiind atenţi la expresiile faciale pe care le afişăm şi care ne influenţează automat şi starea de spirit
- petrecând cât mai mult timp alături de copii şi jucându-ne alături de ei.

Copiii pot fi excelenţi profesori de umor. Alături de ei, putem scoate mai uşor la suprafaţă copilul din noi, dornic să se amuze din orice, să se joace şi să trăiască clipa. Cu cât râdem mai mult, cu atât mai mult ne relaxăm, suntem mai sănătoşi, creşte încrederea si respectul de sine.



Numai câteva din calităţile râsului natural sunt suficiente pentru a face din acesta o ocupatie zilnica:

* Destinde spiritul, stimulează memoria, dezvoltă creativitatea şi reduce anxietatea.
* Diafragma, organul care separă plămânii, se relaxează şi participă activ la decontractare.
* Previne apariţia constipaţiei ; râsul este cel mai bun masaj pentru abdomen.
* Atenuează durerea şi stresul, având un efect benefic asupra psihicului nostru.
* Creşte libidoul şi ne protejează contra multor boli, mai ales bolile moderne.
* Creşte capacitatea respiratorie.
* Stimulează, cu succes, sistemul imunitar.
* Salvează unele situaţii tensionate, ce pot părea fară ieşire.
* Apropie oamenii, dezvoltă sociabilitatea şi poate asigura succesul, în unele cazuri.

luni, 21 septembrie 2009

O mie de bile...


O mie de bile...

Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.
Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când.
Iată despre ce e vorba:
La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.

La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio:
Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele...
Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile.. Este povestea celor 1000 de bile.

***
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică:

- un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta : 75 de ani;

- am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om;

- deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52, adică aproape 2900 de sâmbete;

- am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.

După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent.
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă. Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şi acum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în această dimineaţă am scos din vas ultima bilă.. Mă gândesc că dacă apuc sâmbăta următoare, sau şi pe cealaltă...pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus.

Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.

Bună dimineaţa şi ... la revedere!

***

În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin. Şi e o lecţie pe care eu am învăţat-o..

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Plaje in culori stranii

Plaja Punalu'u

Este cea mai vizitată dintre cele câteva plaje negre care există în Hawai. Acest nisip negru uluitor provine din roca vulcanică, depusă sub forma de lavă şi răcit treptat în urma contactului cu oceanul. Există şi o legendă în zonă care spune că daca cumva te gândeşti să iei nisip acasă ca amintire, vei fi blestemat de catre Pele, zeiţa vulcanilor ...


Plaje in culori stranii




Plaja Papakolea

Există în lume doar două plaje cu nisip verde. Una dintre ele este plaja Papakolea care se găseşte în regiunea Ka'u din Hawai. Din nou, culoarea fantastică a nisipului este datorată activităţii vulcanice, nuanţa verde fiind data de cristalele de olivina. Cealaltă plajă verde din lume se găseşte în Guam ...







Plaja Hyams

Se găseşte în New South Wales din Australia . Peticul acesta de plajă este format din cel mai alb nisip din lume, intrând astfel în Cartea recordurilor.








Plaja Pfeiffer.

Dealurile din jurul plajei Pfeiffer din Big Sur , California , sunt formate din granit. Treptat, roca de pe dealuri s-a erodat, nisipul ajungând pe ţărm formând această plaja cu nuanţe roz şi violet.









Plaja Kaihalulu

Cu greu ai găsi în lume o alta plaja cu nisip atat de roşu. Kaihalulu, sau Plaja cu nisip roşu, se găseşte pe insula Maui ...