Cine este Herta Muller

Cine este romanca Herta Muller laureata Nobel pentru literatura

Scriitoarea germana de origine romana Herta Muller, laureata Premiului Nobel pentru Literatura 2009, s-a nascut intr-o familie de svabi din Banat, dar a emigrat in Germania in 1987, dupa ce legaturile ei cu studentii si scriitorii de limba germana din Aktionsgruppe Banat intra in atentia Securitatii.
Scriitoarea, nominalizata pentru Premiul Nobel si anul trecut, a pierdut in 2008 premiul in fata francezului Jean-Marie Gustave Le Clézio, considerat "scriitorul desprinderii, al aventurii poetice si extazului senzual, exploratorul unei lumi umane aflate deasupra si dedesubtul civilizatiei predominante".

Herta Müller, un scriitor onest al marii dezradacinari

Tema comunismului si cea conexa, a opresiunii individului se regasesc ca leitmotive in cartile Hertei Müller, dar si in constiinta acesteia, autoarea scriind despre Romania totalitara, despre dezradacinare si despre zbuciumul unei constiinte care vrea sa mentina pura intr-o lume a terorii, comenteaza NewsIn.

Romania postcomunista nu a dezbracat toate mastile ororii comuniste, dintre care cea mai perfida ramane cea a delatiunii, iar cea mai crunta cea a "anihilarii intimitatii", spunea Herta Müller in cel mai recent articol al sau, publicat in luna iulie a acestui an in Germania, vorbind despre drama totalitara si despre societatea de dupa, neiesita inca de sub mana fier a Securitatii.

Tot zbuciumul din comunism, cand lupta era una a constiintei, pentru pastrarea demnitatii si a oazei de intimitate, i se pare scriitoarei de origine romana, emigrata in Germania in timpul totalitarismului, o repetitie care frizeaza absurdul, intr-o Romanie inca prafuita de dosarele grele si infame ale Securitatii.

Trauma de a nu fi niciodata singura, invadarea spatiului intim si teroarea par a fi lasat semne nevindecabile in mintea Hertei Müller. In primavara lui 2008, povesteste scriitoarea intr-un amplu articol din luna iulie din Die Zeit, invitata fiind la New Europe College (NEC) la Bucuresti, a fost interpelata pe un ton dur de un agent de la fortele de ordine, care "i-a urlat" ca fotografierea nu este permisa. Un alt episod, cand un prieten care venea sa o ia de la hotel a fost obligat sa completeze la receptie o fisa de vizitator, ii da autoarei sentimentul ca ochiul vigilent al puterii inca ii urmareste, oriunde, pe romani. "M-am mutat. Nu am mai observat ca sunt urmarita dupa acest incident. Fie serviciul secret s-a retras, fie si-au fãcut treaba foarte bine si anume fãra a fi observati", povesteste Müller.

"Serviciul secret al lui Ceausescu nu a fost dizolvat, ci doar redenumit in SRI (Serviciul Roman de Informatii). Iar acesta a preluat, dupa declaratiile proprii, 40% dintre cadrele Securitatii. Probabil procentajul real este si mai mare. Iar ceilalti 60% astazi sunt pensionari (cu pensii triple fatã de toti ceilalti) sau sunt cei care invart azi economia de piata. Exceptand diplomatia, un fost colaborator poate ocupa azi in Romania orice functie", transeaza Herta Müller.

Aflarea adevarului si, mai ales, deconspirarea colaboratorilor regimului opresiv nu au fost o provocare pentru societatea romaneasca, spune scriitoarea, care povesteste ca solicitarea de a-si vedea dosarul de la Securitate a ramas fara raspuns. Accidental insa, un grup de cercetatori a gasit dosarele scriitorilor de origine germana, care au fãcut parte din “Grupul de Actiune Banat”, grupati in sectia“Nationalisti si Fascisti Germani”, unde se afla si dosarul Hertei Müller. In trei volume, dosarul intitulat “Cristina”, a fost deschis la 8 martie 1983, dar contine si documente din anii anteriori. Motivul pentru deschiderea dosarului: “Distorsiune tendentioasa a realitatilor din tara, cu predilectie in mediut rural”, in cartea "Niederungen". Prilej pentru scriitoare sa isi aminteasca de zilele de presiune, de degradarea vietii, de decaderea sociala si, mai ales, de "jucarea pe degete" a demnitatii personale si publice: "Ne opunem fricii pana in strafundul sufletului nostru. Dar prin calomniere ne este furat sufletul. Tot ce mai exista este o incatusare monstruoasa".

Securitatea se insera in cele mai intime parti ale vietii cotidiene. Nu te ameninta in mod direct, nu te acuza pe fata, ci te hartuia, zdrobindu-ti pur si simplu orice zid, fie el construit din afectiuni, prietenii ori iluzii.

"Macar la una dintre intrebarile chinuitoare pe care le am, a raspuns dosarul meu", scrie Herta Müller, care a aflat acum, la ani distanta, ca pana si cea mai buna prietena a ei facea parte din "sistemul Iubire si Tradare". "Jenny avea cancer – a murit demult. A povestit ca a primit sarcina de a cerceta locuinta si activitatile noastre cotidiene. Cand ne trezim si cand mergem la culcare, unde mergem la cumparaturi si ce cumparam. Dar mi-a promis ca la intoarcerea ei, va povesti numai ceea ce stabilim de comun acord. Planul locuintei noastre si activitatile noastre cotidiene le-a livrat cu lux de amanunte", dupa cum reiese din dosar.

Dupa parasirea tarii in 1987, masurile de "compromitere si izolare" au fost inasprite si scriitoarea a trebuit sa se confrunte cu una dintre marile tradari, venite chiar din partea Asociatiei Svabilor Banateni. Mai mult, spune scriitoarea, Securitatea isi intinde tentaculele peste timp, la 20 de ani de la Revolutie. "In anul 1991, fiind bursiera la Villa Massimo la Roma, am primit telefoane anonime de amenintare. In 2004, cand am primit premiul pentru literatura al fundatiei Konrad Adenauer, nu doar fundatia a primit stive intregi de scrisori cu obisnuitele calomnieri. (...) Pana si presedintia Bundestagului German, Prim-ministrul de atunci Erwin Teufel, presedinta juriului, Birgit Lermen, si Joachim Gauck, care a tinut laudatio-ul, au primit scrisori care ma denigrau ca agent, membra a PCR si profanatoare a comunitatii svabesti".

Una dintre tehnicile perfide ale Securitatii era aceea de a te pune la indoiala ca individ, de a-ti distruge demnitatea publica, prin deschiderea a doua dosare paralele, fiecare cu miza lui. Herta Müller avea, in ochii Securitatii, doua identitati: „Cristina”, dusman al statului si o sosie, cu toate ingredientele si "comunista fidela sistemului, agent lipsit de scrupule". "Oriunde mergeam, trebuia sa traiesc cu aceasta sosie. Nu numai ca era trimisa in urma mea oriunde mergeam, dar era si pre-expediata, mi-o lua inainte. In ciuda faptului ca de la inceput si mereu am scris numai impotriva dictaturii, pana astazi sosia are drumul ei propriu. A devenit autonoma. In ciuda faptului ca dictatura de 20 de ani este de domeniul trecutului, sosia este in continuare ambulanta. Oare pana cand?", noteaza scriitoarea.

In luna iulie 2008, Herta Müller a publicat o scrisoare deschisa, in Frankfurter Rundschau, in care isi exprima indignarea ca fosti colaboratori ai aparatului represiv din Romania, Andrei Corbea-Hoisie si Sorin Antohi, sunt invitati la Scoala de vara ICR din Germania, atacandu-l direct pe Horia Roman Patapievici, directorul Institutului. In aceeasi zi in care scriitoarea publica scrisoarea, Richard Wagner scrie articolul "A invata de la turnatori", cu subtitlul "Institutul Cultural Roman adreseaza invitatii colaboratorilor Securitatii. Ar putea fi o intrunire interesanta – sau totul va fi din nou ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic?" in Der Tagesspiegel.

Potrivit Inpolitics, Herta Muller a anuntat atunci ca refuza sa mai puna piciorul in Institutul Cultural Roman de la Berlin, deoarece Patapieivici a trimis la post in capitala germana fosti turnatori ai Securitatii.

Herta Muller a debutat cu "Niederungen" ("Tinuturi joase"), care a aparut insa incomplet in editia din romana din 1982. Comunitatea academica germana a nominalizat-o de doua ori pentru Nobel si i-a acordat premiul orasului Berlin. Herta Müller a fost distinsa cu Premiul european pentru literatura "Prix Aristeion" si cu Premiul international pentru literatura IMPAC Dublin, pentru cartea "Animalul inimii", tradusa si in limba romana de editura Polirom, in 2006.

Intrebata, in 2007, daca premiul Nobel este semnificativ pentru creatia unui scriitor, Müller spunea ca singurul atu al acestei distinctii este suma mare de bani pe care laureatul o primeste, nicidecum recunoasterea literara.