Powered By Blogger

miercuri, 17 octombrie 2012

Mânăstiri celebre din România

Mânăstiri celebre din România
Viața românilor pare să fi fost dominată dintotdeauna de un adânc sentiment al religiosului. Se poate spune că România – spațiu prin excelență al ortodoxismului – este țara bisericilor, schiturilor și mănăstirilor. Viața oamenilor din fiecare așezare de pe aceste meleaguri este rostuită firesc în jurul unei biserici, considerată centrul lumii. Românii au căutat întotdeauna în vremurile grele un sprijin în biserică; poate și de aceea au dorit să ofere bisericii realizări cu care să se mândrească peste timp.
 Mănăstirea Putna.
 În Letopiseţul anonim al Moldovei se spune că după cucerirea Cetăţii Chilia, în luna ianuarie 1465, Ştefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor şi tuturor preoţilor „să mulţumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”. În Analele putnene şi în Cronica moldo-polonă, imediat după relatarea izbânzii de la Chilia, se menţionează foarte lapidar că la 10 iulie 1466 Ştefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Mănăstirea Tismana.
 Mănăstirea Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească, având un rol primordial în menţinerea credinţei ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Se află pe teritoriul oraşului Tismana din judeţul Gorj, la 36 de km de oraşul Târgu-Jiu. Mănăstirea reprezintă un monument de reculegere şi închinăciune, de cinstire a credinţei noastre strămoşeşti, un edificiu de prea frumoasă artă străveche. Ea a fost şi un post de apărare al ţării în vremuri de război, de găzduire a multor personalităţi. Mănăstirea Curtea de Argeș.
  Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 – 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 – 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet-Le-Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Mănăstirea Humor.
 Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Vizitatorul care călătorește pentru prima oară la Sfintele Mănăstiri și dă ochii cu pictura exterioară, nu-și poate crede ochilor. I se pare că ceea ce vede nu e real. Măiestria artistului de odinioară, dăinuind peste atâtea veacuri, pune într-o lumină nouă trecutul acestei țări și al acestor locuri. Istoria respiră cu blândețea culorilor din frescă și cu statornicia zidurilor. Mănăstiri din zona Harghita-Covasna Mănăstirea Bistrița.
  În satul Bistrița, comuna Viișoara, între Piatra Neamț și Bicaz se află Mănăstirea Bistrița, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, fiind una dintre cele mai importante mănăstiri mușatine. A fost ridicată în primii ani ai secolului al XV-lea. Mănăstirea are hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ales de Alexandru cel Bun ca necropolă pentru el și familia sa. Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița este un act emis la data de 7 ianuarie 1407 de către mitropolitul Iosif al Moldovei. Mănăstiri şi biserici din zona Maramureș.
 În judeţul Maramureş sunt înscrise pe lista monumentelor istorice 93 de biserici de lemn declarate monumente arhitectonice. Opt dintre ele au fost alese ca fiind cele mai reprezentative prin vechimea lor, poziţie şi mediu, stil arhitectonic, tehnică de construcţie, pictură interioară şi stare de conservare.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Comoara dintr-un seif blindat.Pila Karpen



Comoara dintr-un seif blindat. Nicolae Vasilescu – Karpen a descoperit ceva ce nu trebuie ştiut. Pila Karpen este invenţia care se vrea definitiv uitată, pierdută, îngropată...




      La Muzeul Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti există o pilă electrică, construită de Vasile Carpăn, care funcţionează fără întrerupere de 70 de ani. Nepoţii inventatorului au fost la muzeu, recent, şi au exprimat intenţia de a construi la Politehnica din Bucureşti o copie fidelă a prototipului realizat în 1950, pentru a studia posibilitatea de produce, pentru România, curent electric gratuit.

   Obiectul de patrimoniu stă într-un seif metalic blindat, chiar în biroul directoarei muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperatura uniformă", cunoscută sub numele de "Pila lui Carpăn", realizată în 1950. 
   Poliţia a interzis conducerii muzeului să expună acest obiect fără o masură de securitate excepţională.  Dar muzeul nu are bani pentru aşa ceva,de aceea o ţine închisă în seif.
   Pila este, de fapt, un perpetuum mobile, adică un aparat care generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior. Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Carpăn" se încăpăţânează să funcţioneze, aşa cum a prevăzut inventatorul ei. Oamenii de stiintă nu pot explica încă cum este posibil aşa ceva.

   Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care să producă energie la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pe considerentul că ar fi o utopie.
Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumea stiinţifică considerându-i nebuni. Cu toate acestea, un fizician român s-a încăpăţănat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit. Nicolae Vasilescu Carpăn a început să lucreze la acest proiect înainte de Primul Război Mondial.


"Pila" a fost brevetată în 1922. Pentru oamenii de ştiinţă de astăzi este de neînţeles cum a fost posibil ca un om de o rigurozitate ştiintifică excepţională, asa cum a fost Carpăn, să se apuce de o asemenea "nebunie". Lucrarea teoretică se referă la dimensiunile pe care trebuie să le aibă aparatul şi materialele din care trebuie construit. Vasilescu Carpăn susţine în aceasta lucrare că pila inventată de el va furniza energie electrică la nesfârşit.
După ce teoria a fost gata, s-a apucat de lucru. Voia să demonstreze printr-un prototip că ceea ce calculase era corect. Prototipul a fost gata în 1950. Era vorba, în fapt, despre două pile electrice legate în serie, care pun în miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumătate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât circuitul este deschis. Motorul şi paletele aveau drept scop demonstrarea faptului că pilele furnizează energie electrică. Astazi nu mai este nevoie de aşa ceva, deoarece există aparate de măsură şi control performante.
Ieşit din comun este faptul că o pila electrică (generator electric considerat stramoşul bateriei) nu poate trăi mai mult de 5 ani, maximum 10 în cazul celor mai performante. După care se poate arunca, deoarece unul din electrozi se corodează, iar înlocuirea lui înseamnă, de fapt, o pilă electrica nouă. Generatorul electric al fizicianului român s-a încapaţânat însă să funcţioneze şi după 70 de ani de la construire.
     Măsurătorile făcute recent la bornele pilei indicau un curent electric cu o tensiune de valoarea celei calculate de inventator, lucru inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă. Pentru a intra un pic în detaliu, trebuie spus că, spre deosebire de ceea ce se învaţă la fizică în clasa a VIII-a, "Pila lui Carpăn" are un electrod din aur, altul din platină, iar electrolitul, lichidul în care sunt imersaţi cei doi electrozi, este acid sulfuric de puritate ridicată. Materialele din care este construita pila reprezintă doar un aspect al problemei. Conform calculelor lui Carpăn, s-ar putea construi un aparat similar, de gabarit - respectând exact proporţiile celui existent - care să dezvolte o energie mult mai mare.
  Un asemenea generator ar putea alimenta la nesfârşit o navă spaţială care să călătorească în Cosmos, de pildă. Pentru aplicarea invenţiei trebuie făcut însă un studiu preliminar de fezabilitate. Or, aşa ceva nu este posibil, atâta timp cât despre minunea lui Carpăn nu ştie decât un cerc restrâns de oameni de specialitate. Au fost câteva comunicari ştiintifice la Paris, Bucureşti şi Bologna, în care s-a prezentat pe larg invenţia. În deceniile trecute, mecanismul minune a constituit chiar obiect de cercetare la Universitatea din Braşov şi Politehnica din Bucureşti.

 Nepoţii lui Carpăn au contactat facultatea şi muzeul Tehnic pentru a găsi soluţia de a face o copie fidelă a pilei electrice, ţinând cont şi de faptul că documentele care conţin datele tehnice ale obiectului sunt tot la muzeul "Leonida". Această copie va fi folosită pentru a construi un aparat care să rezolve pentru totdeauna nevoia de energie - adică să producă curent electric gratuit.

  Nicolae VASILESCU-KARPEN


22 decembrie 1870, Craiova —           2 martie 1964, Bucureşti
om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român


       



   S-a născut în Craiova la 22 decembrie 1870. 
  După terminarea liceului, urmează cursurile Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care o absolvă, în mod strălucit, ca şef de promotie, în anul 1891, pe când nici nu împlinise vârsta de 21 de ani.

  Atras de domeniul electrotehnicii, tânărul inginer român a plecat la Paris. Va frecventa aici cursurile Şcolii Superioare de Electricitate al cărei diplomat ajunge în anul 1900 - şi, paralel, pe cele ale Universităţii, al cărei licenţiat în ştiinte fizice va deveni în anul 1902. Rămâne în continuare în capitala Franţei pentru a-şi face doctoratul în fizică.
 
  După doi ani, în 1904, obţine titlul de doctor cu teza: Recherches sur l'effect magnetique des corps electrise en mouvement.
    Apreciat pentru realele sale însuşiri, Nicolae Vasilescu-Karpen a fost numit profesor la catedra de electrotehnică a Universităţii din Lille, pe care a ilustrat-o, timp de un an, cu o activitate didactică unanim apreciată de tinerii săi studenţi. Dorul său de ţară, dorinţa de a-i consacra toata priceperea şi puterea de muncă, îl îndeamnă să se reîntoarcă în patrie (1905).

În anul 1909, a propus pentru prima oară în lume, printr-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. A realizat pilele Karpen, care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant. S-a numărat printre cei care au adus o valoroasă şi incontestabilă contribuţie la realizarea complexelor mijloace tehnice în măsură să asigure transportul omului pe Lună.




   După aprecierea profesorului I. Solomon, preşedinte al Societăţii Franceze de Fizică - Vasilescu-Karpen "a inventat pila de combustie cu o jumătate de secol înainte ca oamenii să ajungă pe Lună datorita ei".

   A desfăşurat o amplă activitate de cercetări originale în domeniul elasticităţii, aerodinamică, atomistică, termodinamică, electrostatică, teoria cinetică, electromagnetism, fizică-chimie, electrochimie şi pile electrice. A efectuat studii asupra aderenţei fierului la beton. A construit postul de telegrafie de la Băneasa (1914). A scris sau a aparticipat la proiecte de centrale electrice şi la proiecte de electrificare a oraşelor (Câmpina, Constanţa). A scris numeroase tratate.

- 1904 - Recherches sur l'effect magnetique des corps electrise en mouvement
- 1925 - Manual de electrotehnică generală
- 1942 - Electricitate
- 1957 - Fenomene şi teorii noi în electrochimie şi chimie fizică

Surse:
Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982

 

                                          


vineri, 5 octombrie 2012

Ziua Internaţională a Zâmbetului



     Harvey Ball, un artist comercial din Massachusetts, a creat în 1963, faţa zâmbitoare ("smiley face"), care a devenit cel mai cunoscut simbol al veseliei şi bunăvoinţei în lume.
Odată cu trecerea timpului, Harvey Ball a devenit preocupat de supra-comercializarea simbolului şi de pierderea adevăratei semnificaţii a feţei zâmbitoare. Creatorul simbolului a decis să dedice o zi în fiecare an tuturor zâmbetelor şi faptelor bune din lume. Acesta a decretat ca Ziua Internaţională a Zâmbetului să fie sărbătorită în fiecare prima zi de vineri a lunii octombrie.
   Ziua Internaţională a Zâmbetului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, iar de atunci tradiţia a fost respectată în fiecare an. După moartea lui Harvey Ball, în 2001, a fost creată Fundaţia Internaţională a Zâmbetului Harvey Ball, pentru a-i onora numele şi memoria. Fundaţia este sponsor oficial al sărbătorii, în fiecare an.

      Ziua Mondială a Zâmbetului este sărbătorită în numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America Latină. Manifestaţiile includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi şi diferite concursuri.
   Zâmbetul te face să te simţi mai bine în propria piele, combate astmul şi oboseala, îţi facilitează legătura cu ceilalţi şi este şi contagios. Mai ai nevoie de motive pentru a te convinge că e bine să zâmbeşti ori de câte ori ai ocazia? Iată câteva,  
 1. Te face să te simţi bine 
  Atunci când le zâmbeşti celorlalţi, fără a aştepta nimic în schimb, faci un gest generos, care îţi provoacă o senzaţie de bine atât fizic, cât şi psihic. Neurobiologii americani au descoperit că astfel, activezi o parte a creierului care este implicată în mecanismele senzaţiilor de satisfacţie şi de plăcere. 2. Îţi protejezi inima 
  Un experiment efectuat de cercetători de la Universitatea din Maryland a evidenţiat faptul că vizionarea, timp de 15 minute, a unui film amuzant relaxează arterele periferice şi măreşte fluxul sanguin pentru încă 45 de minute: un efect similar cu cel al unui exerciţiu de aerobic. Asta pentru că zâmbetul stimulează producerea de endorfine, substanţe care se produc şi atunci când faci efort fizic. 3. Rămâi veşnic tânără 
  Atunci când zâmbeşti, ţii la distanţă stresul şi bătrâneţea. Potrivit unui studiu al Universităţii din San Francisco, femeile care nu reuşesc să facă haz pe seama evenimentelor negative cu care se întâlnesc în viaţă arată, în medie, cu 10 ani mai în vârstă decât cele care pot face acest lucru.  
4. Suporţi mai bine durerea  
 Zâmbetul (şi râsul) au un efect analgezic. Şi asta pentru că endorfinele activate au proprietăţi similare celor ale morfinei. Din acest motiv, în numeroase clinici americane s-au instituit servicii speciale pentru a stimula pacienţii să-şi manifeste emoţiile pozitive. 
 5. Înfrunţi mai bine ziua        
 De ceva vreme, au apărut în lume sute de cluburi de râs, toate având la bază ideea unei mişcări care a luat naştere în India, la iniţiativa unui medic din Bombay. Terapia acestuia, numită Hasya Yoga (yoga râsului), prevede porţii zdravene de râs îmbinate cu anumite exerciţii de relaxare, de efectuat în fiecare dimineaţă, pentru o încărcare cu energie pozitivă.