luni, 12 iulie 2010

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale -ASTRA , Sibiu


Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA a fost inaugurat în 1967, sub numele de Muzeu al Tehnicii Populare
”Muzeul Astra este un muzeu european. Combină caracteristici locale, regionale şi naţionale cu influenţe din întreaga Europă. Conectează identitatea individuală cu spiritul european”, a spus preşedintele Forumului European al Muzeelor, Wim van der Weiden.
Este cel mai mare şi mai frumos muzeu din Europa… şi asta a fost spusă de cei mai importanţi oameni de cultură care au vizitat muzeul în ultimii 10-15 ani.

Muzeul are tot ce-i trebuie.
Chiar şi un lac.
Dincolo de apă, se văd primele căsuţe şi mori adunate de prin zona lipovenilor. Pentru cei care doresc, se poate face turul muzeului, cu ajutorul cailor… Sunt aproape zece kilometri de alee, se fac şi nunţi, este o biserică în muzeu unde se cunună tinerii, sunt duşi în port popular cu trăsura.
Un colţ aparte al muzeului este cel dedicat copiilor. Morile în miniatură ne răpesc şi ele câteva momente, chiar dacă suntem cu toţii trecuţi de prima copilărie.
În mijlocul satului olarilor se află cea mai frumoasă bisericuţă. Cea mai frumoasă bisericuţă pictată de pe teritoriul României. Biserica are un acoperiş imens şi o intrare micuţă. Se spune că a fost special construită aşa, ca să-i oblige pe credincioşi să se aplece în faţa lui Dumnezeu, iar turcii să nu poată intra călare. Picturile făcute cu migală în culori vesele ne surprind încă de la intrare. Sunt opera de artă a unui om simplu, din popor, rămas anonim. Iar înăuntru ne atrage atenţia pictura ce înfăţişează răstignirea lui Iisus.
Iar ca să vă potoliţi foamea, în mijlocul muzeului se află şi un restaurant cu specific românesc şi un amfiteatru în aer liber . Cazarea este posibilă şi în incinta muzeului Satului…
Vă invit să facem o plimbare prin muzeu ….prin imaginile de mai jos:

























Niciun comentariu: