Powered By Blogger

duminică, 25 iulie 2010

Fericirea de a şti să-ţi bei ceaiul...


Cea mai împlinită fiinţă umană este cea care ştie să îşi bea ceaiul!
– Da! Nu este o glumă!
Puteţi încerca.
Începeţi ziua, acasă, prin a face un gest total, în care să vă implicaţi total.
De exemplu, preparaţi-vă un ceai bun, aromat şi revigorant.
Faceţi-l dumneavoastră!
Turnaţi apa în ibric, uşor, fără să vă gânditi la ce urmează să se întâmple sau să faceţi în restul zilei. Priviţi-o cum curge… E viaţă acolo. Apa e viaţă!
Urmează să vă hrăniţi cu viaţă, să vă revigoraţi fiecare celulă.
Ascultaţi sunetul specific, cristalin, al apei care curge.
Lăsaţi-l să vă pătrundă, să vă cureţe mintea de orice gând-parazit.
Apoi, aprindeţi aragazul.
Priviţi focul : şi acolo este, de asemenea, viaţă, aceeaşi cu cea din apa, doar că altfel manifestată, conform unui alt principiu.
Pentru câteva minute, până ce apa începe să fiarbă, renunţaţi la orice gând şi la orice griji.
Nimic nu e mai important decât ceea ce se întamplă chiar acolo, în faţa dumneavoastră.
Asistaţi la o minune, o minune care vă este oricând accesibila.
În fiecare dimineaţă, în fiecare seara, oricând…
Sub ochii dumneavoastră, se desfaşoară un magnific joc al elementelor.
Focul şi apa se luptă şi se iubesc în ibricul dumneavoastră de ceai!
Principii care stau la baza Universului au decis să vă ajute în această dimineaţă!
Ascultaţi-le vocea, priviţi-le trupurile care se unduiesc.
Încet-încet, dansul apei devine mai frenetic, mai săltăreţ.
Asemenea unui dervish, se învârte şi se încovoaie tot mai rapid pâna ce, la un moment dat, într-un moment de extaz, se transformă în eter.
Priviţi câteva momente apa aflata în fierbere.
Câtă viaţă e acolo, câtă energie!...
Apoi, opriţi focul şi presăraţi câteva frunze de plante.
Simţiţi-le în mână consistenta şi percepeţi– le aroma.
În curând, vor elibera în apa parfumul şi elementele lor vitale.
Deja aburul ceaiului va îmbăta nările şi va ascute simţul olfactiv. …
După câteva minute, turnaţi cu atenţie ceaiul în cana dumneavoastră preferată (e musai să aveţi o cană preferată, colorată în culoarea preferată, sculptată în forma şi la dimensiunea preferată).
Ascultaţi din nou sunetul armonios al apei care se loveşte de pereţii cănii…
Acum, după ce s-a mai răcit, e timpul să beţi ceaiul.
Ridicaţi cât mai conştient cana şi sorbiţi conţinutul bucurându-vă de gust şi de aromă.
Simţiţi cum apa şi focul pătrund în dumneavoastră, purificând sufletul şi mintea şi deşteptând la viaţă fiecare celula.
Acum, aici, sunteţi fericit(a) si armonios(asă).
Acum, abia, ziua poate începe!
Spuneam ca secunda care vine se naşte din secunda care pleacă.
Tocmai de aceea, dacă vă începeţi ziua prin a vă implica total în ceva, aveţi toate şansele să continuaţi în aceeaşi manieră.
Tot ceea ce veţi face va purta amprenta armoniei şi a întregului.
Oriunde va trebui să mergeţi, veţi merge cu toata inima!
Fericirea de a şti să-ţi bei ceaiul...

sâmbătă, 17 iulie 2010

Legende: Francisc din Assisi

Francisc din Assisi (1181/1182 - 1226)

Teolog şi poet italian; numele laic Giovanni Bernardone (1182-1226), fondatorul ordinelor franciscanilor, clariselor si tertiarilor. Este sărbatorit de Biserica romano-catolică la 4 octombrie.
Sfîntul Francisc d'Assisi nu şi-a propus să devină un sfînt, dar şi-a stabilit ca ideal în viaţă să respecte strict Învăţăturile lui Iisus.
El este un sfînt al sărăciei, al umilinţei, al iubirii.
Viaţa lui Francisc d'Assisi este plină de miracole, de parcă Dumnezeu coborîse pe pământ. L-a ghidat clipă de clipă, iar la sfârşit i-a dăruit cea mai înaltă bucurie la care poate visa un om.
În marea sa puritate, Francisc a ascultat întotdeauna de semnele pe care i le trimitea Dumnezeu în momentele de cumpănă, abandonându-se total Voinţei divine.
Odată, plimbîndu-se cufundat în sine şi dialogînd cu vocea interioară, nu auzi clopoţeii care desemnau leproşii. Conform legii, aceştia nu aveau voie să se apropie prea mult de un om sănătos. Supus vocii interioare, Francisc se auzi spunînd leprosului: Vrei să te descoperi? Rostise cu blîndă hotărîre dorinţa, ca un medic care-i cere pacientului să-i arate rana. Surprins, omul zise: Ştii că e oprit să vorbesc cu tine!
Cu o putere ce nu ştia de unde venea, Francisc a întins mîinile, simţind mirosul de boală, de stătut, de putreziciune şi nespălare. Încet, dezveli faţa necunoscutului. Ceea ce văzu depăşea cu mult închipuirea lui. Îşi înghiţi ţipătul de oroare în ultima clipă. Sînt frumos?, glumi dureros fiinţa nenorocită dinaintea lui. Într-un elan de milostivire, Francisc întinse braţele şi apropie obrazul frumos şi tînăr de faţa aceea cumplit de hidoasă şi o sărută. În momentul următor îl copleşi un miros de trandafiri şi o pace nesfârşită îi urcă în mărul lui Adam. Sunt fratele tău, nu te teme, i-a spus necunoscutului. Atunci, ochii bolnavului luciră adînc într-o căldură insuportabilă.
Francisc se desprinse parcă de pămînt, plutind. Totul în jur se înlănţui într-un vîrtej luminos, care luă forma unei spirale ce urca spre cer, ca o jertfă primită de Înalt. Îşi învinsese sila, se învinsese pe sine.
Brusc, s-a trezit singur. Unde a dispărut omul, ca topit, ca o nălucă? Francisc începea să se obişnuiască să trăiască într-o lume a miracolelor, o lume în care Cerul cobora pe Pământ pentru el, pentru a-l învăţa ce este iubirea pentru tot ce există.

Înţelegea graiul animalelor şi al păsărilor

Marea lui umilinţă şi puritate l-au făcut să înţeleagă şi graiul animalelor, cărora le predica la fel ca şi oamenilor.
Odată, a fost surprins vorbind unei mulţimi imense de păsări, de toate soiurile. Păsărelelor, le spunea el ca unor copii, voi sunteţi îndatorate Domnului nostru Creator şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc. Şi voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. El vă dă totul de-a gata. De aceea, surioarele mele, păziţi-vă de păcatul nerecunoştinţei şi întotdeauna străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu. Păsărelele l-au ascultat în linişte, cu ochişorii ţintă la el, iar acum, la sfîrşit, şi-au plecat cu umilinţă capetele pînă la pămînt şi prin gesturi şi triluri dovediră că omul sfînt le-a bucurat peste măsură. Formară apoi din trupurile lor în zbor o cruce pe cer, după care s-au răspîndit spre toate cele patru puncte cardinale, aşa cum se vor răspîndi sărăcuţii, gîndea Francisc.
Dar nu doar blîndele păsărele ascultau vrăjite cuvîntul Sfîntului Francisc. Un lup care terorizase un ţinut întreg, omorînd chiar şi oameni, fu îmblînzit imediat când Francisc îi vorbi: Vino aici, frate lup. Eu ştiu că eşti flămînd şi de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atîtea necazuri omului creat după chipul şi asemănarea Stăpînului nostru, Creatorul. Lupul stătea smerit la picioarele omului sfânt. Promite-mi că nu vei mai ucide şi ne vom îngriji de tine, să nu duci lipsă de nimic... Lupul făcu semn că a înţeles şi s-a ţinut de cuvînt. A devenit răsfăţatul tuturor şi a murit de bătrâneţe. Oamenii au plîns după el ca după un prieten.

Fratele Foc
În timpul celei de-a patra cruciade, Francisc, pentru a împiedica vărsările de sânge, s-a dus să vorbească cu sultanul. S-a lăsat prins de inamic şi ajunse, bătut, în faţa sultanului.Pentru a-i verifica puterea credinţei în Dumnezeul lui, Sultanul l-a pus să treacă printr-un foc mare de lemne.Fără frică, Francisc se apropie, rugîndu-se în gînd: Frate focule, să nu-mi faci nici un rău, doar ştii că am fost întotdeauna fierbinte pentru Christos şi, deci, îţi aparţin! Lasă-mă să trec printre valurile tale!Păşeşte apoi, fără să se ardă, face de trei ori în lungime drumul de la un capăt la altul.

Îngerul
Datorită purităţii sale sufleteşti şi a iubirii intense faţă de Dumnezeu, la un anumit moment, Sfântul a fost binecuvântat de un înger care a apărut alături de el ţinând în mână o vioară şi un arcuş. Îngerul i-a spus atunci Sfântului Francisc că va cânta pentru el la fel cum cântă îngerii în faţa Tronului de lumină pură al lui Dumnezeu.Apoi îngerul a trecut arcuşul peste o coardă a viorii, generând astfel numai un singur sunet, de o puritate şi de o complexitate extraordinare. Acest sunet unic a fost însă atât de suav şi copleşitor, încât i-a umplut întregul suflet cu bucurie. Sfântul Francisc a relatat ulterior că dacă acea sublimă armonie ar fi fost şi mai intensă, el ar fi murit chiar atunci de atâta armonie şi fericire.

Stigmatele

De Ziua Sfintei Cruci se afla, ca de obicei, cufundat în rugăciunile de dimineaţă, meditînd asupra patimilor Mîntuitorului.Ruga era atît de profundă, încît s-a identificat atunci perfect cu Iisus de pe cruce şi a simţit în fiinţa lui toate suferinţele Lui.La ieşirea din meditaţie, avea semnul suferinţei lui Iisus în trupul lui. Stigmatele, cinci la număr, erau răni în care sîngele gîlgîia. Mirosea a flori.Le ascunse cu grijă şi foarte puţini şi-au dat seama că existau. Abia la moartea lui, nu prea îndepărtată de acest eveniment, ele au fost cunoscute de cei mulţi.

Rugăciunea Sfântului Francisc din Assisi

Doamne, fă din mine unealta Păcii Tale
Acolo unde este ură s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensă s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greşeala s-aduc adevăr,
Acolo unde este neâncredere s-aduc credinţa,
Acolo unde este disperare s-aduc speranţa,
Acolo unde este întuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristeţe s-aduc bucurie.
O, Stăpâne, nu te-am căutat atât Spre a fi consolat...
cât pentru a consola,
Spre a fi înteles...
cât pentru a întelege,
Spre a fi iubit...
cât pentru a iubi.
Deoarece:
Dând... primesti,
Pierzând... găseşti,
Iertând... eşti iertat,
Murind... reânvii la viaţă eternă!

Eclipsa de Soare din 11 iulie 2010

Eclipsa de Soare din 11 iulie 2010

Duminică, 11 iulie 2010 a avut loc o eclipsă totală de Soare. Eclipsa a fost una cu durată destul de lungă - 5 minute si 22 de secunde în punctul eclipsei maxime. Din nefericire, umbra Lunii traversează zona Pacificului de sud, doar câteva locaţii de uscat având parte de eclipsa totală. Fenomenul este astfel invizibil din România.
Eclipsa de Soare din 11 iulie 2010 va fi urmată de o alta eclipsă totală de Soare abia după 29 de luni, pe 13 noiembrie 2012.

luni, 12 iulie 2010

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale -ASTRA , Sibiu


Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA a fost inaugurat în 1967, sub numele de Muzeu al Tehnicii Populare
”Muzeul Astra este un muzeu european. Combină caracteristici locale, regionale şi naţionale cu influenţe din întreaga Europă. Conectează identitatea individuală cu spiritul european”, a spus preşedintele Forumului European al Muzeelor, Wim van der Weiden.
Este cel mai mare şi mai frumos muzeu din Europa… şi asta a fost spusă de cei mai importanţi oameni de cultură care au vizitat muzeul în ultimii 10-15 ani.

Muzeul are tot ce-i trebuie.
Chiar şi un lac.
Dincolo de apă, se văd primele căsuţe şi mori adunate de prin zona lipovenilor. Pentru cei care doresc, se poate face turul muzeului, cu ajutorul cailor… Sunt aproape zece kilometri de alee, se fac şi nunţi, este o biserică în muzeu unde se cunună tinerii, sunt duşi în port popular cu trăsura.
Un colţ aparte al muzeului este cel dedicat copiilor. Morile în miniatură ne răpesc şi ele câteva momente, chiar dacă suntem cu toţii trecuţi de prima copilărie.
În mijlocul satului olarilor se află cea mai frumoasă bisericuţă. Cea mai frumoasă bisericuţă pictată de pe teritoriul României. Biserica are un acoperiş imens şi o intrare micuţă. Se spune că a fost special construită aşa, ca să-i oblige pe credincioşi să se aplece în faţa lui Dumnezeu, iar turcii să nu poată intra călare. Picturile făcute cu migală în culori vesele ne surprind încă de la intrare. Sunt opera de artă a unui om simplu, din popor, rămas anonim. Iar înăuntru ne atrage atenţia pictura ce înfăţişează răstignirea lui Iisus.
Iar ca să vă potoliţi foamea, în mijlocul muzeului se află şi un restaurant cu specific românesc şi un amfiteatru în aer liber . Cazarea este posibilă şi în incinta muzeului Satului…
Vă invit să facem o plimbare prin muzeu ….prin imaginile de mai jos:

























duminică, 11 iulie 2010

IMAGINI EXTRAORDINARE

Cascade şi râuri


Vârfuri muntoase

SPIN 2010 - dacă ar fi (suflet pereche)



Dacă ar fi ...(suflet pereche)

Intr-o iubire, uneori
Te simţi un astru printre nori
Pe cerul fericirii eşti poate doar o trecatoare stea.

Atâtea lacrimi plouă încet
Şi-atâtea vise mor în secret
Povestea de iubire
E în fiecare scrisă undeva.

Un suflet pereche ai vrea
Dintr-o mare de vise
O viaţă ai putea căuta...

Dac-ar fi să nu mai iubim
Fară dragoste să trăim
Dac-ar fi să uitam cum e să fii fericit
Poate atunci nu am mai visa
Poate ar fi mult mai bine aşa
Ma întreb oare am putea

În mii de chipuri şi eu şi tu
Trăim iubirea sau poate nu
De fiecare dată e un pariu ce poate o să-l pierzi

Un suflet pereche ai vrea
Dintr-o mare de vise
O viaţă ai putea căuta...

Dac-ar fi să nu mai iubim
Fără dragoste să trăim
Dac-ar fi să uităm cum e să fii fericit
Poate atunci nu am mai visa
Poate ar fi mult mai bine aşa
Ma întreb oare am putea....

vineri, 9 iulie 2010

Podurile vii din Cherrapunji



Poate suna ca o metaforă, dar nu este.
Podurile cu rădăcini din Cherrapunji, India, sunt într-adevar vii. Spre deosebire de majoritatea podurilor din întreaga lume, cele de aici sunt crescute şi nu construite.
Cunoscut drept cel mai umed loc de pe Pămant, Cherrapunhi reprezintă căminul unora dintre cele mai uluitoare plante. Una dintre acestea este Ficus elastica, un soi de arbore de cauciuc, care dezvolta un set de rădăcini secundare la suprafaţa solului. War-Khasis, un trib local, a observat aceasta planta şi i-a înţeles potenţialul.





Trasând artere cu ajutorul unui tip de ghinde golite de conţinut, oamenii acestui trib sunt capabili să direcţioneze rădăcinile arborelui după bunul lor plac. Atunci când acestea traversează un râu, li se permite revenirea la sol şi, în timp, un pod solid se formează. Durează între 10 si 15 ani ca o astfel de formaţiune să se închege, devenind tot mai puternică de la un an la altul şi durând chiar secole.





Lespezi şi pietre sunt amplasate ulterior printre rădăcinile arborelui de cauciuc pentru o parcurgere mai uşoara. Podurile vii din Cherrapunji sunt extrem de rezistente, fiind capabile să susţină greutatea a mai mult de 50 de oameni o dată.



Ce pana mea !!!



....Dacă are pană...o foloseşte cu folos
...Din partea unui contribuabil român(vezi poza)

miercuri, 7 iulie 2010

Dorinţa este focul vieţii



Dacă vrei ceva suficient de tare, poţi fi sigur că îl vei obţine.
Dorinţele tale se vor externaliza cu timpul în fapte concrete.
Obstacolele nu contează prea mult.
Durerea sau alte circumstanţe pot fi prezente.
Dar dacă îţi doreşti suficient de mult să faci ceva,vei găsi o cale de a reuşi.
Realitatea ta se formează în jurul angajamentului tău de a reuşi.
Dacă eşti dispus să plăteşti preţul, circumstanţele se vor schimba.
Tu trebuie doar să îţi doreşti deosebit de mult acel lucru pentru a-l obţine.

INSECTE

INSECTE...în imagini

Chiar şi cei cărora de regulă nu le plac insectele au rămas surprinşi de frumuseţea acestor fotografii, care prezintă insecte vii, aflate în mediul natural….

Picăturile de rouă le dau insectelor aspectul unor diamante sau al unor fiinţe de pe o altă planetă, atunci când sunt imortalizate foarte de aproape. Libelulele, musculiţele, albinele şi toate celelalte insecte apar, în aceste imagini, în ipostaze neaşteptat de frumoase.
Admiraţile…











marți, 6 iulie 2010

Delfin sau sticlă...




Citat:
“Ai văzut vreodată cum se joacă delfinii?

Nu mă refer la cei ţinuţi în captivitate, ci la delfinii liberi, din apele oceanelor.
Trăiesc lângă ocean şi, din când în când, am privilegiul de a vedea aceste creaturi splendide printre valuri. Ei nu îşi vânează hrana, nici nu fug de un atacator şi nici nu vor să ajungă într-un anumit loc. Pur şi simplu se distrează. Ei înoată printre valuri, se ascund sub ele şi, crede-mă, fac surfing.

Ai văzut vreodată vreo sticlă în mare?

Ştii ce se întâmplă cu ea. Valurile o aruncă încolo şi încoace, o înghit şi o scuipă, iar la suprafaţă fac ce vor cu ea.

Între acestea avem şi noi de ales: Între delfin şi sticlă.

Delfinii folosesc valurile.
Ei nu pot decide cât de mari vor fi acestea când îi vor ajunge sau când se vor sparge, ci iau fiecare val în parte şi hotărăsc: sub acesta ne vom scufunda, prin acesta vom înota, iar acesta e bun de surfing.
Ei pot hotărî!

Sticla nu!
Valurile o arunca aşa cum vor ele.
Se află la discreţia lor şi pluteşte până ce e aruncată pe plajă, respinsă de ape ca un lucru lipsit de importanţă.

Ce eşti tu oare în oceanul vieţii, delfin sau sticlă?
Foloseşti împrejurările, şansele în avantajul tău?
Sau eşti o sticlă aruncată la întâmplare, dependentă de ziua de mâine, care decide în locul tău?
Speri şi în acelaşi timp te temi de ghinion?
Nu poţi decide cât de mari sunt valurile sau când şi unde se vor sparge; ceea ce te face să fii un învingător sau un ratat este tocmai reacţia la împrejurări.”

Fragment din .“BUCURIA DE A ÎNVINGE”, scrisă de MICHAEL BEER

De ce ţipă oamenii unii la alţii...





Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înteleptul.
- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanţei şi mai mari.
......
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.
......
În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

- Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.