luni, 12 septembrie 2011

Pupincurismul la romani

Pupincurismul la romani: Curul se schimba, limbile raman aceleasi

Pupincurismul, oh, Doamne, una dintre cele mai grele maladii care ne bantuie de secole intregi. S-au schimbat vremurile, au venit peste noi alte imperii, am trecut de la capitalism la comunism si invers, dar de pupincurism nu am scapat niciodata.
Dimpotriva, pupincurismul a dovedit o extraordinara capacitate de dinamism, de adaptare la vremuri si personaje noi.
"La noi, numai curul se schimbă - limbile rămân aceleaşi!", sunt cuvintele care i se rosteau in ureche lui Petru Groza la scurta vreme dupa numirea sa in functia de prim-ministru al Guvernului communist. 
Sunt prea multe exemple in istorie de pupincuristi celebri, unii dintre ei adevarate personalitati ale vietii publice, chiar ale vietii culturale.  
Regele Carol al II-lea si amanta sa, Duduia Elena Lupescu, au fost, pana la Ceausescu, romanii care au simtit cel mai “indeaproape”  placerile pupatului in partea din spate a anatomiei.
În anii '30 Camil Petrescu scria ca "nici într-o Domnie şi nici într-un veac nu s-au desăvârşit mai adânci şi mai fertile schimbări, ca în aceşti cei dintâi zece ani din ciclul Regele Carol II" ("Sensuri şi semnificaţii şi Sensul Restauraţiei").  
Nici Perpessicius nu a ramas departe de acesta tentatie, vazandu-l pe Carol al II-lea ca pe un "far luminos şi stâncă neclintită" (Perpessicius, "Veacul Carol II", "Vremea Nouă", 8 iunie 1940, an III, nr. 72, p. 1).
Monarhul Romaniei era asemuit cu un "Basarab al vremurilor noastre”, dar era numit si "Marele Împărat al Cerului" (Nicodim, Patriarhul României), cu prilejul implinirii a 10 ani de domnie.
Dar nu numai el, ci si amanta sa oficiala, cea care avea sa ii devina sotie dupa exilul din 1940, a beneficiat de laudele desantate si interesate ala camarilei regale. Chiar daca o tara intreaga era dezgustata de acesta relatie atat de imorala prin incalcarea tuturor normelor.
Mai erau si spirite lucide, precum Pamfil Seicaru, directorul ziarului Curentul, care o cobora pe Duduia de pe postamentul pe care i-l construise Carol al II-lea: "O femeie vulgara, indecenta, stapanind toate viclesugurile in alcov, stiind sa reimprospateze pana la epuizare dorinta partenerului, stiind sa-si domine oboseala si care in loc de un lesinat sentimentalism, sa-i serveasca o pitoreasca trivialitate".
Peste timp, Ceausescu si o alta Elena s-au bucurat din plin de pupincurismul romanesc. Ceausescu era “geniul Carpatilor”, “conducator de renume mondial”, “iubitul conducator”, “carmaciul”, iar tovarasa devenise un mare savant, tot de renume mondial, o mama iubitoare, o tovarasa adevarata.

Si ei au avut parte de un adevarat cortegiu de laudatori, de poeti de curte, de pupincuristi care le-au facut elogii, le-au ridicat statui si le-au dedicat imnuri de slava. Propaganda devenise atat de agresiva incat nu mai puteai deschide un ziar fara sa citesti odele care le erau destinate. De televiziune ce sa mai vorbim…
De pupincuristi nu am scapat nici dupa 1989, au ramas la posturi, cautand alte funduri pe care sa le serveasca.
Ion Iliescu si Emil Constantinescu au avut si ei simpatizantii lor, poate chiar si adulatorii lor, mai ales cel dintai, dar niciunul nu se poate compara cu cel de-al treilea presedinte de dupa 1989, Traian Basescu.
Niciodata dupa Ceausescu nu i s-au mai adus atatea omagii unui om, incepand cu colegii sai de partid, continuand cu intelectualii care au fost candva liderii societatii civile, si sfarsind cu ideologii si jurnalistii portocalii. Cei care au trait si pe vremea lui Ceausescu retraiesc deja momente de care au mai avut parte inainte de revolutie.
Reapare chiar si omniprezentul personaj Elena, de data acesta intruchipat de actualul ministru al Dezvoltarii si Turismului. Cata lipsa de imaginatie la acesti barbati de stat… Macar daca le-ar chema dracului altfel, sa avem si noi impresia ca s-a schimbat ceva…

“Esti frumoasa, inteligenta, tenace, fac mari eforturi sa nu cad prada farmecelor tale”,  declara ministrul de Externe, Teodor Baconschi, cu prilejul alegerii Elenei Udrea in functia de preşedinte al PDL Bucureşti. Este o declaratie care va intra, cu siguranta, in manualele de istorie, precum cele de pe vremuri ale lui Perpessicius sau Tudor Arghezi la adresa lui Carol al II-lea. Cel putin primii doi il laudau pe rege, nu se coborau la fundul doamnei...
La randul sau, Ioan Oltean, vicepresedintele PD-L si sustinator vadit al Elenei Udrea, declara la inceputul aceleiasi sedinti: "Soarele PD-L trebuie sa rasara din nou de la Bucuresti”. Comaparatia dintre soare si Elena Udrea este cat se poate de evidenta.
Un alt ales local al PDL afirma, candva, ca cel putin “doamna Udrea are sange in pasarica” (dovada a puterii).
Sa mai continuam? Cred ca este suficient.
Doar atat: Crin Antonescu si Victor Ponta ar trebui sa isi pazeasca fundurile pentru ca pupincuristii de profesie isi pregatesc deja buzele.
Conform cu realitatea:
http://www.optimalmedia.ro/editorial/pupincurismul-la-romani%3A-curul-se-schimba-limbile-raman-aceleasi/4793


Un comentariu:

danvlaiculescu spunea...

Deviza scalvilor: PUPINCURISMUL! Sclavii nu se revoltă decât adeseori, rar şi deloc! Ei se ‘pun bine’, complementează-adulează-laudă, ling, arareori protestează, nu fac scandal şi îşi devorează ‘sefii’-stăpânii-cei de care depind în nenumarate laude-ode-situaţi-etc-uri.
Educaţia acesta începe din gradiniţa în care ‘kinder-ul’ află că nu o poate decât iubi-adora-încanta pe d-na educatore şi în nici un caz persifla sau contra.
La scoală d-na diriginte este tabu, este cea mai draguţă, frumoasă, deşteaptă. Mărtişorul, 8 Martie sunt zile divine în care kinderii pot să-i umple catedra de flori-parfumuri-cărţi BBT.
De când lucrezi constaţi că şeful e ca la Murphy cel mai smart-deştept-frumos, nu are decât idei geniale şi gânduri vizionare. Politicienii din partidul de care într-un fel depinzi sunt cei mai super-ok. În naţinune eşti mic copil faţă de vecinul-amicul-altul în ceea ce poate să facă, laude, aduleze, natural cu mari succese în afaceri-licitaţii-şi familie.
Să o lauzi-curtoazezi-iubeşti pe soacr e chiar genial, jumatea-ta nu mai ia diazepan!
Să te dedici şefei, verişoarei sau amantei şefului e chiar isteţ-genial-smart, unii de pe la partide au înţepenit în laude la o genială; iar a noastră istorie e plină de anecdote şi întâmplări nu cu lumea de dincolo, ci cu viaţa de adulaţie şi incantaţie faţă de ceva care e nimeni-aiurea-sau vid!
Dacă vântul nu te doboară, ci doar te apleacă, dacă spinarea ţi se îndoaie, ai să vezi ce uşor îţi lucrează laringele în a laudelor născare!
Dacă mintea îţi e obosită-fatigată-nenorocită, ea la laude nu va claca NEVER, niciodată nu va obosi în a lăuda să ai inspiraţie si vervă, fie cele spre prorocirea morţii comunismului, fie cele spre a splendidei evoluţii a tenului mult laudat sau look-ului adulat.
Lauda! Adoraaaaaaaaaaaaaaaaaa! Pupă mult şi cu entuzism, pensia poate îţi va creşte, deşi sclav, deşi de al lui Murphy, o vei duce de-a dreptul BINE!