Tânărul doctor Joseph Mortimer Granville (Hugh Dancy) ajunge asistentul unui medic specialist în problemele femeilor. Granville e cel care ajunge să inventeze vibratorul undeva prin anii 1880, în Anglia Victoriană. Robert Dalrymple, medicul cel în vârstă la cabinetul căruia se angajează Granville ca asistent e convins că lucrează la un tratament de a vindeca femeile de isterie. Presupusa dereglare psihică nu e decât starea ursuză şi iritată pe care o au femeile de toate vârstele care nu sunt satisfăcute sexual de partenerii lor nepăsători.
Isteria era o presupusă boală de care femeile erau tratate de pe vremea lui Hippocrate până în Anglia Victoriană, iar tratamentul, deşi era vorba de masturbare, era considerat a fi o procedură medicală de a decongestiona un sistem reproducător blocat. Femeile erau sfătuite să nu încerce să facă singure procedura fiindcă aceasta era "treabă de bărbat, potrivită numai pentru soţi şi medici", potrivit lui Avicenna, fondatorul medicinei moderne timpurii. Femeile erau considerate bolnave de isterie atunci când aveau simptome ca anxietate, insomnie, iratibilitate, nervozitate, reţineau lichide sau aveau fantezii erotice.
Fiindcă Robert Dalrymple, medicul cel în vârstă, recunoaşte că nu are destule mâini pentru a putea trata toate pacientele de isterie, tânărul său asistent începe să lucreze la un ajutor mecanizat care să le vindece pe paciente. Invenţia vibratorului, care e numit iniţial "ştergător de praf", e posibilă cu ajutorul unui om de ştiinţă, interpretat de Rupert Everett.
Fiica medicului Dalrymple (Maggie Gyllenhaal) e printre primele femei care realizează că această invenţie mecanică înseamnă emancipare şi libertate pentru femei. Între tânărul medic şi fiica medicului mai în vârstă se naşte o idilă, care seamănă cu îmblânzirea scorpiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu