Powered By Blogger

duminică, 26 august 2012

Sfinţii mucenici Adrian şi Natalia


Adrian, Adriana – din latină: cel de la Hadria.
În antichitate, Hadria a fost un mare oraş din părţile Veneţiei de astăzi (în Italia). Tot de aici vine şi frumosul nume al Mării Adriatice.
In calendarul ortodox sunt sărbătoriţi mai mulţi sfinţi ce poartă numele Adrian, majoritatea fiind sfinţi mucenici din vremea persecuţiilor romane din primele secole creştine. Aşa a fost şi Sfântul Adrian (t c.300), un bărbat învăţat care, asistând la torturile unor creştini, s-a dus la ei, plin de compasiune şi curiozitate, întrebându-i ce îi îndeamnă să fie atât de stăruitori în credinţă. 
   Stând de vorbă cu acei creştini chinuiţi de călăii împăratului, Sfântul Adrian a fost uimit de dragostea lor pentru Hristos şi de vestea cea bună a împărăţiei lui Dumnezeu.
   Impresionat de credinţa martirilor şi mânat de un puternic sentiment lăuntric, Sfântul Adrian a rugat să fie trecut şi el în rândul creştinilor pentru a fi alături de cei chinuiţi în acele ceasuri grele. Mirat de o asemenea decizie, împăratul l-a ameninţat pe Sfântul Adrian că va pătimi mai mult decât ceilalţi, dar faptul că acesta era de acum creştin nu fusese doar o vorbă, ci cu adevărat sufletul Sfântului Adrian simţea o dragoste puternică pentru Hristos.
A pătimit împreună cu ceilalţi creştini, murind în cumplită suferinţă, dar în nădejdea mântuirii. Sfântul Adrian este un exemplu de hotărâre şi credinţă, moartea sa martirică fiind un simbol al dragostei pentru adevăr şi credinţă, chiar şi cu preţul vieţii.
Ziua Sfântului Adrian este vara, pe 26 august.

Niciun comentariu: