Powered By Blogger

vineri, 8 martie 2013

Cenaclul Flacara: Te salut generatie in blugi


  Adrian Păunescu a pus bazele unui adevărat fenomen cultural al anilor `70. Este vorba despre Cenaclul Flacăra, care a delectat publicul românesc ani de-a rândul cu poezii, melodii populare, muzică clasică, folk și chiar rock. Publicul era fermecat de felul în care Adrian Păunescu îşi recita şi compunea poemele chiar în faţa lor, pe scenă. Artişti consacraţi îi datorează lui Adrian Păunescu debutul în lumea artistică, întrucât pe scena celebrului Cenaclu şi-au început cariera nenumăraţi cântăreţi.

   Iniţial, spectacolele din cadrul Cenaclului Flacăra aveau loc luni după-masa sau seara în sala teatrului Ion Creangă din București. Ulterior, s-au făcut turnee în toată țara, spectacolele desfășurându-se pe stadioane, sălile de spectacol devenind neîncăpătoare.

  Printre cei care au participat au fost: Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanițchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittiș, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Alexandru Zarnescu , Ștefan Hrușcă...şi mulţi alţii.

    În cei aproape 12 ani de activitate au avut loc peste 1600 de spectacole. Aceasta este o mărturie de excepție a ceea ce a însemnat Cenaclul Flacăra, un film documentar realizat și apoi interzis la mijlocul anilor ’80. Titlul documentarului este dat de poezia omonimă a lui Adrian Păunescu.
  Află mai multe din acest film documentar despre Cenaclul Flacăra.

Niciun comentariu: