Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului,
pe vremea regelui Ahab. Şi-a desfaşurat activitatea în regatul Israel
din Samaria.
Potrivit tradiţiei, Sovac a văzut la
naşterea lui Ilie, oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe
fiul său în haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii
templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales
de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
Vechiul Testament istoriseşte despre
faptele lui minunate în cărtile numite Regi (III Regi şi IV Regi). De
aici aflăm că Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte
acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă, dacă nu va lepăda
credinţa în zeul Baal. Pentru ca regele, împreună cu poporul lui Israel
nesocotesc cele vestite de Ilie, nu va mai ploua timp de trei ani şi
jumătate.
Sfântul Ilie este nevoit să se ascundă de mânia regelui Ahab la pârâul Cherit. Aici
va fi hrănit în chip minunat de corbi, care îi vor aduce dimineaţa
pâine şi seara carne. Această hrană era adusă de la Templul din
Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine şi de carne. Pâinea
unită cu carnea, preânchipuia Euharistia, trupul Domnului.
Spre sârşitul anilor de secetă, pentru
cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului
să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să se roage mai întâi
prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care
Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer
peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu au reuşit să facă.
Sfântul Ilie, Înaintemergător al Mântuitorului
Din cartea a IV Regi, capitolul doi,
aflăm că proorocul Ilie după ce a lăsat ca urmaş pe Elisei, a fost luat
de un car de foc şi înălţat la cer, fără a trece prin moarte. O parte
din comentatorii acestui text susţin că Ilie a fost luat cu trupul la
cer pentru că este chipul contemplaţiei, al răpirii de la materie.
Alţi comentatori afirmă că scopul pentru
care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer, este acela că el va reveni
la sfârşitul lumii, ca un al doilea Înaintemergator al Mântuitorului,
pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.
Din Sfânta Scriptură aflăm că Ilie şi
Enoh sunt cei care nu au cunoscut moartea, dar în momentul în care vor
veni să pregătească lumea pentru venirea lui Hristos în slavă, se vor
lupta cu Antihrist şi vor fi omorâţi de el. Ei vor fi înviaţi de Hristos
după ce Antihrist va fi nimicit.
Unde s-a înălţat Ilie?
Dacă ţinem seama că raiul a fost închis după căderea oamenilor în păcat, nu putem să evităm întrebarea: unde a fost înalţat Sfântul Ilie?
Sfântul Ioan Gura de Aur susţine că Ilie a fost îmbrăcat de Dumnezeu în
haina îngerească. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul afirma: "Dumnezeu a
arătat din vechime măririle minunilor şi semnelor şi s-a folosit de
modul înnoirii, mutând spre alt chip de viaţă decât cel în trupul supus
stricăciunii pe fericiţii Ilie şi Enoh, nu prin prefacerea firii, ci
prin schimbarea conducerii şi îndrumarii ei“. Aceste afirmaţii ne-ar
face să vorbim de prezenţa sa în lumea îngerilor.
Sfantul Ilie alaturi de Moise pe Tabor
Este de reţinut că în timpul vieţii
sale, Ilie nu s-a învrednicit de o vedere "faţă către faţă" cu Dumnezeu.
Potrivit relatărilor din cartea III Regi, cap. 19, se spune ca atunci
când i s-a arătat Dumnezeu, Sfântul Ilie si-a acoperit faţa cu mantia,
pentru ca nu putea privi slava lui Dumnezeu. Dar această vedere devine
posibilă după înalţarea sa la cer, când pe Muntele Taborului, Ilie a
văzut slava lui Dumnezeu atunci când Hristos s-a schimbat la Faţă.
În orice caz, dacă ţinem seama de faptul
ca legea lui Moise punea accentul pe tunete, cutremur, deci pe
manifestări vizibile şi auditive, Ilie depaşeşte această treaptă a
cunoaşterii, ajungând să-L vadă pe Dumnezeu în linişte - "adiere de
vânt".
Sfinţii Părinţi spun că Moise şi Ilie au fost prezenţi la Schimbarea la faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui
Dumnezeu prin faţa schimbată în lumina lui Hristos. Să nu uităm că în
viaţa lor pământească nu au reuşit să vadă faţa lui Dumnezeu, Moise a
vazut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peşteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt.
Ilie, sfântul care aduce ploaia
Sfântul Ilie fiind cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel şi apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte, a ajuns să fie cinstit şi ca cel ce aduce ploi. În Liturghier, la slujba care se oficiază la vreme de secetă, întâlnim o cerere în care este redată mijlocirea Sfântului Ilie pentru ploi: "Pentru ca rugăciunile noastre să fie bineprimite şi precum pe Ilie, oarecând, aşa să ne audă şi pe noi şi să ne miluiască, cu ploaie şi cu bună întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm“.
La mulţi ani celor ce poartă numele Sfântului Prooroc Ilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu