Powered By Blogger

joi, 28 noiembrie 2013

Superstiţii şi acte magice de Sfântul Andrei

 
 
 Superstiţiile sunt nelipsite de la orice sărbătoare românească. Astfel ca şi de Sfântul Andrei, sărbătorit pe 30 noiembrie, oamenii trec prin diverse acte şi gesturi magice pentru a proteja casa, gospodăria şi pe membrii familiei de acţiunea malefică a strigoilor...
 
 
 
 În Ajunul Sfântului Andrei, pe 29 noiembrie, potrivit etnologului Ania Moldoveanu, există mai multe superstiţii:
 
  •  Uşile şi ferestrele se ung cu usturoi de SFÂNTUL ANDREI, iar la vitele de parte bărbătească se lipeşte pe cornul din dreapta o cruce de ceară, pentru a fi ferite de acţiunea strigoilor.
  • În această noapte, femeile înconjoară vitele cu seminţe de mac, după mersul soarelui, pentru ca acestea să fie ferite peste an de vrăjitoarele şi strigoaicele care le pot lua mâna laptelui.
  • De SFÂNTUL ANDREI, femeile mergeau la biserică cu două lumânări şi un colac. Una dintre lumânări era adusă acasă şi cu ea aprinsă se făcea un ocol al curţii şi oborului vitelor, spre a fi ferite de animalele sălbatice şi de boli.
  • Pentru ca vitele să fie protejate de acţiunile răuvoitoare, se făcea un drob de sare care se descânta şi apoi se îngropa sub pragul uşii staulului. Acest drob de sare se scotea la Sf. Gheorghe şi se amesteca în porumbul sau în tărâţele care se dădeau de mâncare la vite, spre a fi ferite de farmece şi vrăjitorii. 
  • În ziua de SFÂNTUL ANDREI nu se lucra, pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi pentru ca lupii să nu atace gospodăriile. Femeile nu măturau, ca să nu le mănânce lupii vitele.
Şi în ziua de Sfântul Andrei, românii recurg la diverse acte magice:
  • În această zi nu se lucrează pentru că e începutul iernii şi oamenii vor să le meargă bine tot anul.
  • Ziua de SFANTUL ANDREI se serbează prin nelucrare ca să nu strice lupii vitele şi pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacaţi de lupi. Cine munceşte în această zi e chinuit de strigoi şi are vise urâte sau îi omoară dracul copiii.
  • Cel care umblă cu pieptenele în această zi, va fi mâncat de lup.
  •  În această zi oamenii nici nu rostesc cuvântul lup ca să nu se întâlnească cu el peste an.
  •  Femeile încleştează dinţii pieptenilor cu care piaptănă cânepa ca aşa să se încleşteze dinţii sălbăticiunilor  peste iarnă.
  •  În această zi nu se coase ca să nu strice gândacii recolta viitoare.
  • Se ţine pentru ca oamenii să nu capete ameţeli sau ciumă şi ca să fie feriţi de înec sau de arsuri cu apă clocotită, mai ales la copii.
  •  Ca să nu se fure nimic de la câmp în această zi nu se dă nimic cu împrumut şi nu se scoate nimic din casă.
  •  Se descântă puştile ca să tragă vânatul la ele.
  • Se serbează cu post negru pentru împlinirea unei dorinţe cum ar fi căsătoria sau însănătoşirea.
  • Copiii pun crengi de copaci roditori în apă ca să înflorească şi să sorcovească cu ele de Anul Nou.

2 comentarii:

Dan-Ioan spunea...

Sfantul Andrei: Rugăciunea care-ţi aduce însănătoşirea

Dacă ai probleme de sănătate, de Sfântul Andrei mergi la biserică, ia o crenguţă de busuioc şi apă sfinţită. Acasă, pune-le într-un vas de lut nou, fă-ţi semnul crucii de trei ori şi rosteşte următoarea rugăciune: "Tată ceresc, Tu ştii luptele pe care le experimentez – durerea şi disperarea. Tu ştii dorinţa inimii mele să fiu vindecat de această boală (spune-ţi suferinţa). Te rog acum, acordă-mi atingerea Ta vindecătoare. Ştiu că Tu poţi să mă vindeci, exact ca în vremurile Bibliei".

Usturoiul de fereşte de spiritele rele de Sfantul Andrei

Noaptea Sf. Andrei este considerată şi noaptea Strigoilor, a celor trecuţi în nefiinţă ,care nu şi-au găsit liniştea. Aşadar, pentru a îndepărta spiritele care-ţi pot bântui casa, e bine să ungi tocurile uşilor şi ferestrelor cu doi căţei de usturoi.

Pune-ţi grâu sub pernă ca să-ţi visezi uristul în noaptea de Sf. Andrei

Dacă eşti necăsătorită, în Ajunul Sf. Andrei pune-ţi sub pernă 41 de boabe de grâu. Se spune că în soarta ta va fi bărbatul care-ţi va apărea în vis furând grâul. În cazul în care nu vei respecta acest ritual de căsătorie, în cursul zilei de vineri coace o turtă sărată şi mănânc-o înainte de culcare. Se crede că ursitul îţi va aparea în vis pentru a-ţi oferi apa.

Sarea şi boabele de grâu te apără de blesteme

Ia un pumn de sare grunjoasă şi nouă boabe de grâu. Încălzeşte sarea până când începe să frigă şi pune-o pe o placă din lemn de tei sub formă unei grămăjoare. De jur împrejurul ei pune boabele de grâu sub forma unui cerc. Cu mâna dreaptă întinsa deasupra sării calde spune cu voce tare, de trei ori: "Mă eliberez de tot ceea ce este negativ în mine şi în jurul meu şi rămân curat".

Ilonely spunea...

SFÎNTUL ANDREI
este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus şi este considerat de ortodocşi "Ocrotitorul României" sau "Patronul spiritual al românilor"- fiind cel care a adus si a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre. Ziua lui de celebrare a înlocuit, scrie creştinortodox.ro, o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului.

Se ung şi uşile şi ferestrele cu usturoi şi se atârnă şiruri de usturoi. Mai mult, pentru protecţie se lasă candela aprinsă.

Fetele cred că în noaptea de Sfântul Andrei îşi pot vedea ursitul, folosind, în diferitele părţi ale ţării, diferite metode, scrie femina.rol.ro.

Metoda "făcutului cu ulcica": singură în faţa sobei, fata întoarce un vas nou de lut pe fundul căruia lasă să ardă 3 cărbuni. Rostind o incantaţie ea roteşte uşor vasul şi atrage atenţia celui iubit.

Metoda cu verigheta: într-un pahar cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.

Metoda oglinzii: o fată dezbrăcată se aşează între două oglinzi cu câte o lumânare în fiecare mână şi priveşte intens în oglinda din faţă. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor şi imaginea viitorului soţ.