Invidia…

   Într-o zi, vecinul nostru de bloc şi-a luat un aparat de aer condiţionat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiţionat şi nici bani ca să ne cumpărăm unul. Sufeream de căldură şi de invidie. Aveam însa o bibliotecă. Ne-am uitat în ea şi am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-două despre bine şi sensul vieţii şi, deşi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai târziu, vecinul şi-a deschis un butic şi a început să umble îmbrăcat la costum…  la patru ace. Noi - tot cu blugi.Nu-i nimic - ne-am zis liniştiţi, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
   Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am dispreţuit citind din Phaidon al lui Platon. 
   Mai târziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a păsat, caci şi noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel.
   Şi-a luat şi un 4x4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut să zâmbim împacaţi.
   A mai trecut o vreme şi vecinul şi-a luat nevastă nouă: blondă, frumoasă, tânără. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan.
   Vecinul şi-a îmbrăcat soaţa cu o garderobă întreagă şi cu blănuri, başca bijuteriile. Noi ne-am îmbracat spiritul citind din Eclesiast.
   În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la şosea cu gard mare, bodiguarzi şi piscină. Am rezistat şi de data aceasta eroic, citind Richard III.
   A urmat o a doua vilă - la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth.
   O a treia - la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi şi Declaraţia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simţit cu mult mai bine.
   L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpânit emoţia cu o porţie de Caragiale.
   L-au dat a doua oară cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov ăi Cazul Wagner al lui Nietzsche.
   Aşa a trecut ceva mai mult timp...

   Vecinul îşi lua case, maşini, iahturi, femei.
   Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev.
   Lupta era strânsă, dar echilibrată.
   În sfârşit, într-o zi l-au arătat cu cătuşe la mâini, umflat de DNA.
   Am răsfoit atunci fericiţi Apocalipsa. Dar peste vreo două săptămâni, vecinul nostru era eliberat şi chiar şi-a anunţat candidatura pe listele unui partid majoritar.
   Scârbiţi, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem. Pentru a treia oară ne-am uitat cu atenţie.
Acelaşi rezultat: citiserăm toate cărţile.
Şi atunci ne-a cuprins invidia...
Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?
* Dan Puric *