Sărbătoarea Rusaliilor mai este cunoscută sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau cea a Pogorârii Sfântului Duh , sau Duminica Mare, şi este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, cărora le-a conferit puteri/daruri divine în vederea răspândirii în lume a cuvântului lui Iisus Hristos.
În anul 2012 Rusaliile se sărbătoresc pe 3 iunie.
Geneza cuvântului Rusalii vine din latinescul rosalia, care se traduce prin sărbătoarea trandafirilor. Coborârea (pogorârea) Sfântului Duh sau Rusaliile este o mare sărbătoare creştină care se prăznuieşte în a opta duminică (sau la 50 de zile) după Sărbătoarea de Paşte.
Această dată este considerată adevărata zi de naşterii a Bisericii creştine, în care se comemorează pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, ucenicii lui Iisus Hristos, precum şi asupra Bisericii creştine.
În Ajunul (sâmbăta) Rusaliilor se ţin Moşii de Vară pentru care se organizează târguri unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar şi prilejul de a se întâlni. Se crede că sufletele morţilor (moşilor), după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor) , se pre-umblă printre cei vii, iar în Ajunul Rusaliilor revin în lumea lor. Pentru spiritele acestora oamenii săvârşesc rituri de îmbunare, împodobesc gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei sau nuc (acestea simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh) şi fac pomeni fastuoase, practici care s-au păstrat până astăzi. Caracterul precreştin al acestei sărbători se regăseşte în mitologia românească în cultul Rusaliilor, despre care se spune că semnifică sufletele fetelor moarte de tinere, iar după alţii, fiicele lui Rusalim împărat.
Mitul Rusaliilor
Rusalcele umblă în cete dansând şi se spune că pe unde acestea dansează, pământul rămâne ars. Pentru a se feri de Rusalii, se poartă frunze de pelin sau fire de usturoi în sân şi la brâu, iar timp de două săptămâni, după această zi, nu se culeg ierburi de leac. Tot de teama Rusaliilor, cunoscute ca zâne ale apelor, în sâmbăta lor se spune că nu este bine să te scalzi, pentru că este posibil să te îneci. Dacă sunt zărite de un muritor sau dacă din greşeală cineva călca pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnăvea foarte grav de o boală numită în limbaj popular, luat de Rusalii, boală de care se poate scăpa doar prin descântec de Rusalii, intrând în Hora Caluşului...
Faimosul joc al căluşarilor este un dans ritual care vine de la săritul peste foc pentru a scăpa de iele, zânele rele. Dansul Căluşarilor este un dans păstrat din timpuri vechi, iar acest mit a fost suprapus ulterior peste sărbătoarea creştină post-pascală a Cincizecimii, devenită Duminica Rusaliilor. În ziua a doua de Rusalii, preoţii şi sătenii ies pe câmp pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindina. Ramurile de tei sfinţite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinilor. În ziua de Rusalii, în unele zone, există obiceiul numit udatul nevestelor, tradiţie conform căreia numai femeile care vor fi udate vor fi sănătoase tot anul. Creştinii sărbătoresc Rusaliile timp de trei zile, în zona Moldovei şi a Transilvaniei, şapte zile în zona Munteniei şi a Olteniei, iar în zona Banatului, timp de opt zile.
Mitul Rusaliilor s-a suprapus în timp peste sărbătoarea creştină, păstrându-se de atunci aceste obiceiuri, datini şi superstiţii.
…Şi cum prin decizie a Parlamentului, de vreo câţiva ani, prima şi a doua zi de Rusalii au devenit sărbători legale, vă urez să aveţi o mini-vacanţă cât se poate de plăcută, împreună cu cei dragi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu