Obiceiuri şi tradiţii la români-ARMINDENI

                                                ARMINDENI…..      

     

1 Mai …Mai Întâi, i s-a spus Armindeni... o sărbătoare cu o dublă semnificaţie în tradiţia românească.

   Oamenii puneau la porţi ramuri verzi, într-un ritual menit să alunge spiritele malefice şi să cheme norocul, să-i ferească de grindină şi să atragă belşugul recoltei. 

             Potrivit tradiţiei, originile acestei sărbători se regăsesc în tragicul episod biblic al uciderii pruncilor de către Irod.     Seara, la poarta la care s-a oprit măcelul de peste zi, a fost pusă o ramură verde, ca semn pentru a şti de unde să reînceapă a doua zi. În zori, însă, la toate casele din ţinut erau lăstare verzi, astfel că oamenii lui Irod n-au mai ştiut unde să-l caute pe Iisus. 

       Obiceiul serbărilor câmpeneşti de Armindeni s-a păstrat şi după ce ziua de 1 Mai a primit o nouă semnificaţie.....

               Contrar prejudecăţilor multora, Ziua Muncii nu este o sărbătoare comunistă.

              

      La 1 mai 1886, muncitorii americani s-au mobilizat masiv pentru a obţine instituirea zilei de muncă de 8 ore. La Chicago, poliţia a intervenit în forţă şi s-au înregistrat victime.
      Trei ani mai târziu, Internaţionala Socialistă a declarat ziua de 1 Mai ca Zi Internaţională a Muncii. Cu timpul, aceasta a ajuns să fie celebrată în majoritatea ţărilor lumii, devenind o zi liberă în urma recunoaşterii de către guverne a drepturilor proletariatului şi a forţei sindicatelor.
      

     Din păcate, regimurile totalitare ale secolului XX au încercat să uzurpeze această zi simbolică a mişcării muncitoreşti internaţionale. Regimul nazist s-a străduit să o deturneze, transformând-o într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, al cărei pilon fundamental era arianul, ca simbol al celor ce muncesc.

   .

       Apoi, statele comuniste au instrumentat politic, la rândul lor, această sărbătoare, transformând-o în prilej de propagandă şi de etalare a forţei partidului unic. 

      După 1989, defilările obligatorii de odinioară au lăsat locul unei lepădări ostentative de această sărbătoare... 

TRADIŢIA  POPULARĂ A ZILEI DE 1 MAI

      Numită şi ziua pelinului sau ziua beţivilor, 1 Mai semnifică în tradiţia populară începutul verii. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia din calendarul creştin. În unele regiuni din Banat şi Transilvania,  Armindeniul este sărbătorit în ajunul Sf. Gheorghe sau de Ispas.

      Armindeniul este de fapt o ramură verde sau un pom curăţat de crengi până aproape de vârf şi împodobit cu flori şi spice de grâu, simbolizând un vechi zeu al vegetaţiei, care proteja recoltele şi animalele. Acesta se aduce din pădure cu o zi înainte, iar de 1 Mai se pune în faţa casei, unde se va lăsa până la seceriş.  Din lemnul Armindeniului  se face foc pentru a se coace pâine din grâul nou.

   În ajunul acestei zile femeile nu lucrează nici în casă nici pe câmp, pentru ca viforul şi grindina să nu se abată asupra satului.....

 

     Armindeniul este numit şi pom de mai. În Banat, el se pune la casele oamenilor mai harnici şi ale fetelor nemăritate. Ramura verde este aşezată în secret, noaptea, de către mai mulţi feciori. Omul în faţa casei căruia s-a pus Armindeniul trebuie să îi caute pe aceştia şi să le ofere de băut.

    Ramura verde are şi scopul de a îndepărta strigoii, dar şi de a aduce aminte de prigonirea lui Iisus. Se crede că pe vremea când Irod omora copiii, la sfârşitul zilei a pus o ramura verde la o poarta, pentru a şti de unde să înceapă măcelul a doua zi. Numai ca a doua zi, apăruseră ramuri verzi la toate casele, iar Irod nu l-a mai putut găsi pe Iisus.

În această zi nu se folosesc boii la muncile câmpului, fiind şi ziua boilor. Nerespectarea acestei reguli atrage după sine moartea animalelor sau îmbolnăvirea oamenilor.

Se organizează petreceri la pădure sau la câmp, unde se frige un miel, se aduc lăutari şi se bea doar pelin sau vin roşu, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. Înspre seară, oamenii se întorc în sat cântând, având flori de liliac sau pelin verde la pălării. Dacă Armindeniul cade miercurea sau vinerea, nu se fac petreceri, întrucât este zi de post.

    În Moldova, există tradiţia ca fetele, femeile şi copiii să se spele dimineaţa cu rouă, pentru a fi curaţi şi sănătoşi tot anul.

    În Banat, se spune că este bine ca oamenii să se plimbe în zori, pentru a fi agili şi puternici, iar femeile trebuie să semene fasole, pentru că va creşte mai cu spor. Se mai spune şi că toata luna mai trebuie sa bei dis-de-dimineaţă un pahar cu apă şi să mănânci unt cu pâine.

     Se crede ca dacă plouă în această zi, va mai ploua încă 40 de zile.

     Reintrarea într-o normalitate nebântuită de coşmarurile trecutului înseamnă şi regăsirea semnificaţiilor primordiale ale zilei de 1 Mai. Atât în tradiţia românească veche, cât şi în accepţiunea internaţională modernă, este o sărbătoare a celor ce muncesc, un simbol al luptei pentru munca decentă.  Cred că ar fi momentul să învăţăm să ne bucurăm de ea, reînnodând o tradiţie frumoasă.

Ce,cum şi cât mâncăm:Pâinea noastră cea de toate zilele

  

         Bine aţi venit în lumea producţiei alimentare industriale şi a agriculturii super-tehnologizate! Pe ritmul de benzi transportoare şi maşini imense, filmul ne arată, fără comentarii, locurile înspăimântător de robotizate în care mâncarea este produsă în Europa: spaţii monumentale, peisaje suprarealiste și sunete ciudate – un mediu rece, industrial, care lasă puţin loc pentru individualism.
Oameni, animale, culturi şi maşini de joacă un rol de sprijin în logistica de acest sistem, care oferă standardul de viață în societatea noastră. Pâinea noastră cea de toate zilele este tabloul unui ospăț greu de digerat, la care toți luăm parte. O experiență care permite fiecăruia să își formeze propriile idei. Realitatea este uneori prea grotescă pentru a fi exprimată în cuvinte, iar acesta este un documentar pe care nu trebuie să îl ratezi. Filmul își are locul în fiecare şcoală.
   Ce mâncăm?
 Nu putem spune că există anumite alimente care asigură toate principiile nutritive necesare organismului, dar modul de preparare are un rol foarte important. Felul întâi are o importanţă foarte mare pentru că poate să inhibe apetitul sau, dimpotrivă, să-l stimuleze. Felul doi de cele mai multe ori face ca stomacul să depună un efort prea mare pentru digestie. De aceea este bine să mâncăm o porţie de carne, dar obligatoriu cu garnitura de legume. Ca desert, pentru că stomacul este plin, nu sunt recomandate prăjiturile, ci fructele de sezon sau deserturile uşoare.

Cum mâncăm?
 De cele mai multe ori suntem tentaţi să luăm masa la ore nepotrivite şi în mare grabă, acest obicei fiind cu totul nesănătos. În timp ce luăm masa, nu trebuie să avem alte preocupări, deoarece cititul, privitul la televizor sau vorbitul îngreunează procesul de digestie. Totodată, nu este bine să mâncăm alimente prea fierbinţi sau foarte reci, deoarece putem irita mucoasa esofagului sau a stomacului. O importanţă deosebită o are şi modul în care sunt preparate alimentele, deoarece în timpul prelucrării culinare unele substanţe hrănitoare îşi pot pierde calităţile nutritive.

Când mâncăm?
 Pentru a ne menţine starea buna de sănătate, mesele luate la ore fixe şi repartizarea cantităţilor de alimente au o foarte mare importanţă. Unele persoane, din lipsa de timp sau din alte motive, nu iau micul dejun sau uită de gustările dintre mese, lucru care nu este tocmai sănătos. Aşadar, nu face asemenea greşeli deoarece vei fi subalimentat exact în orele de maximă activitate, când organismul are cea mai mare nevoie de hrană. Săritul peste o masă din timpul zilei determină inevitabil o altă greşeală - mâncatul excesiv seara. Acest lucru duce la îngrăşare şi la o digestie foarte greoaie, tocmai în orele de somn, când stomacul trebuie să se odihnească. Gustările sunt şi ele foarte importante. Putem ronţăi un biscuit, un fruct sau miez de nucă.
 
Cât mâncăm?
Organismul nostru are nevoie de o anumită cantitate de alimente din care să-şi ia doza zilnică de energie. Această cantitate este variabilă, în funcţie de vârstă, sex, de munca pe care o depunem şi nu în ultimul rând de starea de sănătate. Astfel, copiii şi adolescenţii aflaţi în plin proces de creştere au nevoie de o cantitate de hrană substanţială, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ decât adulţii. Odată cu înaintarea în vârstă, nevoile calorice scad, astfel că sunt suficiente alimentele cu valoare energetică mai scazută.





 Vă recomand:  
 Horoscop culinar: ce si cum mancam in functie de zodie
http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/420/slideshow/Horoscop-culinar-ce-si-cum-mancam-in-functie-de-zodie.html

Cenaclul Flacara: Te salut generatie in blugi

  Adrian Păunescu a pus bazele unui adevărat fenomen cultural al anilor `70. Este vorba despre Cenaclul Flacăra, care a delectat publicul românesc ani de-a rândul cu poezii, melodii populare, muzică clasică, folk și chiar rock. Publicul era fermecat de felul în care Adrian Păunescu îşi recita şi compunea poemele chiar în faţa lor, pe scenă. Artişti consacraţi îi datorează lui Adrian Păunescu debutul în lumea artistică, întrucât pe scena celebrului Cenaclu şi-au început cariera nenumăraţi cântăreţi.

   Iniţial, spectacolele din cadrul Cenaclului Flacăra aveau loc luni după-masa sau seara în sala teatrului Ion Creangă din București. Ulterior, s-au făcut turnee în toată țara, spectacolele desfășurându-se pe stadioane, sălile de spectacol devenind neîncăpătoare.

  Printre cei care au participat au fost: Mircea Vintilă, Doru Stănculescu, Dan Andrei Aldea, Adrian Ivanițchi, Dan Chebac, Valeriu Sterian, Evandro Rosetti, Florian Pittiș, Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Vasile Șeicaru, Alexandru Zarnescu , Ștefan Hrușcă...şi mulţi alţii.

    În cei aproape 12 ani de activitate au avut loc peste 1600 de spectacole. Aceasta este o mărturie de excepție a ceea ce a însemnat Cenaclul Flacăra, un film documentar realizat și apoi interzis la mijlocul anilor ’80. Titlul documentarului este dat de poezia omonimă a lui Adrian Păunescu.
  Află mai multe din acest film documentar despre Cenaclul Flacăra.

Povestea cartofului

Cartoful este, fără îndoială, una din cele mai consumate legume din lume. Originar din America, a devenit un aliment extrem de popular, din Europa până în Asia şi Australia. Puţini ştiu, însă, că banalul cartof are o istorie tumultuoasă. Acest film documentar urmăreşte modul în care cartoful a devenit una din cele mai importante surse de hrană. „Patata”, aşa cum o numeau incaşii, a fost descoperit în secolul XVI de spanioli pe o insulă din sudul statului Chile. Despre cartof se credea la început că este toxic, iar primele ţări care au început să consume cartofi au fost Spania şi Italia. Franţa a introdus şi ea cartoful pentru a rezolva o criză de alimentaţie naţională. Apoi leguma a început să câştige teren, devenind astăzi unul din cele mai iubite alimente. Cartoful dulce este gatit în mai multe feluri. Printre cele mai simple reţete de cartofi se numără: cartofii piure, cartofi prăjiţi, cartofi natur, cartofi ţărăeşti, cartofi copţi etc.

Diferenţa între "Cumpărare" şi "Leasing"

                                                "CUMPĂRARE"

Divorţat după 5 ani de mariaj, Paul Mc Cartney are de plătit fostei soţii, Heather Mills, nici mai mult, nici mai puţin decât 49.000.000 $.
Presupunând că a avut un act sexual în FIECARE noapte a celor 5 ani (fapt puţin probabil), acesta l-ar fi costat pe ex-Beatles 26.849 $/noapte.

Priviţi-o pe Heather:

 

"LEASING"

Kristen, prostituata care a avut o legătură cu Elliot Spitzer, ex-guvernatorul statului New York , pretindea 4.000  $ pe noapte. Dacă Paul McCartney ar fi "angajat-o" pe Kristen pe toată durata celor 5 ani, el ar fi trebuit să plătească 7.300.000 $ pentru a face sex în FIECARE noapte (fapt destul de probabil), înregistrând o economie  totală de 41.700.000 $.

Iat-o pe Kristen:

 

Consideraţi şi valoarea adăugată a acestei tranzacţii:
- are 22 ani;
- nu se plânge niciodată de migrene;
- face tot ceea ce i se cere;

Toate acestea pentru doar 15 % din cât a încasat cealaltă...

Logica financiară este evidentă: 
"Leasing"-ul este mult mai avantajos decât "cumpărarea"!!!

Mânăstiri celebre din România

Mânăstiri celebre din România

Viața românilor pare să fi fost dominată dintotdeauna de un adânc sentiment al religiosului. Se poate spune că România – spațiu prin excelență al ortodoxismului – este țara bisericilor, schiturilor și mănăstirilor. Viața oamenilor din fiecare așezare de pe aceste meleaguri este rostuită firesc în jurul unei biserici, considerată centrul lumii. Românii au căutat întotdeauna în vremurile grele un sprijin în biserică; poate și de aceea au dorit să ofere bisericii realizări cu care să se mândrească peste timp.
 Mănăstirea Putna.
 În Letopiseţul anonim al Moldovei se spune că după cucerirea Cetăţii Chilia, în luna ianuarie 1465, Ştefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor şi tuturor preoţilor „să mulţumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”. În Analele putnene şi în Cronica moldo-polonă, imediat după relatarea izbânzii de la Chilia, se menţionează foarte lapidar că la 10 iulie 1466 Ştefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Mănăstirea Tismana.
 Mănăstirea Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească, având un rol primordial în menţinerea credinţei ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Se află pe teritoriul oraşului Tismana din judeţul Gorj, la 36 de km de oraşul Târgu-Jiu. Mănăstirea reprezintă un monument de reculegere şi închinăciune, de cinstire a credinţei noastre strămoşeşti, un edificiu de prea frumoasă artă străveche. Ea a fost şi un post de apărare al ţării în vremuri de război, de găzduire a multor personalităţi. Mănăstirea Curtea de Argeș.
  Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 – 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 – 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet-Le-Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Mănăstirea Humor.
 Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Vizitatorul care călătorește pentru prima oară la Sfintele Mănăstiri și dă ochii cu pictura exterioară, nu-și poate crede ochilor. I se pare că ceea ce vede nu e real. Măiestria artistului de odinioară, dăinuind peste atâtea veacuri, pune într-o lumină nouă trecutul acestei țări și al acestor locuri. Istoria respiră cu blândețea culorilor din frescă și cu statornicia zidurilor. Mănăstiri din zona Harghita-Covasna Mănăstirea Bistrița.
  În satul Bistrița, comuna Viișoara, între Piatra Neamț și Bicaz se află Mănăstirea Bistrița, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, fiind una dintre cele mai importante mănăstiri mușatine. A fost ridicată în primii ani ai secolului al XV-lea. Mănăstirea are hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ales de Alexandru cel Bun ca necropolă pentru el și familia sa. Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița este un act emis la data de 7 ianuarie 1407 de către mitropolitul Iosif al Moldovei. Mănăstiri şi biserici din zona Maramureș.
 În judeţul Maramureş sunt înscrise pe lista monumentelor istorice 93 de biserici de lemn declarate monumente arhitectonice. Opt dintre ele au fost alese ca fiind cele mai reprezentative prin vechimea lor, poziţie şi mediu, stil arhitectonic, tehnică de construcţie, pictură interioară şi stare de conservare.

Comoara dintr-un seif blindat.Pila Karpen

Comoara dintr-un seif blindat. Nicolae Vasilescu – Karpen a descoperit ceva ce nu trebuie ştiut. Pila Karpen este invenţia care se vrea definitiv uitată, pierdută, îngropată...

 

      La Muzeul Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti există o pilă electrică, construită de Vasile Carpăn, care funcţionează fără întrerupere de 70 de ani. Nepoţii inventatorului au fost la muzeu, recent, şi au exprimat intenţia de a construi la Politehnica din Bucureşti o copie fidelă a prototipului realizat în 1950, pentru a studia posibilitatea de produce, pentru România, curent electric gratuit.

   Obiectul de patrimoniu stă într-un seif metalic blindat, chiar în biroul directoarei muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperatura uniformă", cunoscută sub numele de "Pila lui Carpăn", realizată în 1950. 

   Poliţia a interzis conducerii muzeului să expună acest obiect fără o masură de securitate excepţională.  Dar muzeul nu are bani pentru aşa ceva,de aceea o ţine închisă în seif.

   Pila este, de fapt, un perpetuum mobile, adică un aparat care generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior. Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Carpăn" se încăpăţânează să funcţioneze, aşa cum a prevăzut inventatorul ei. Oamenii de stiintă nu pot explica încă cum este posibil aşa ceva.

   Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care să producă energie la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pe considerentul că ar fi o utopie.

Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumea stiinţifică considerându-i nebuni. Cu toate acestea, un fizician român s-a încăpăţănat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit. Nicolae Vasilescu Carpăn a început să lucreze la acest proiect înainte de Primul Război Mondial.

"Pila" a fost brevetată în 1922. Pentru oamenii de ştiinţă de astăzi este de neînţeles cum a fost posibil ca un om de o rigurozitate ştiintifică excepţională, asa cum a fost Carpăn, să se apuce de o asemenea "nebunie". Lucrarea teoretică se referă la dimensiunile pe care trebuie să le aibă aparatul şi materialele din care trebuie construit. Vasilescu Carpăn susţine în aceasta lucrare că pila inventată de el va furniza energie electrică la nesfârşit.

După ce teoria a fost gata, s-a apucat de lucru. Voia să demonstreze printr-un prototip că ceea ce calculase era corect. Prototipul a fost gata în 1950. Era vorba, în fapt, despre două pile electrice legate în serie, care pun în miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumătate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât circuitul este deschis. Motorul şi paletele aveau drept scop demonstrarea faptului că pilele furnizează energie electrică. Astazi nu mai este nevoie de aşa ceva, deoarece există aparate de măsură şi control performante.

Ieşit din comun este faptul că o pila electrică (generator electric considerat stramoşul bateriei) nu poate trăi mai mult de 5 ani, maximum 10 în cazul celor mai performante. După care se poate arunca, deoarece unul din electrozi se corodează, iar înlocuirea lui înseamnă, de fapt, o pilă electrica nouă. Generatorul electric al fizicianului român s-a încapaţânat însă să funcţioneze şi după 70 de ani de la construire.

     Măsurătorile făcute recent la bornele pilei indicau un curent electric cu o tensiune de valoarea celei calculate de inventator, lucru inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă. Pentru a intra un pic în detaliu, trebuie spus că, spre deosebire de ceea ce se învaţă la fizică în clasa a VIII-a, "Pila lui Carpăn" are un electrod din aur, altul din platină, iar electrolitul, lichidul în care sunt imersaţi cei doi electrozi, este acid sulfuric de puritate ridicată. Materialele din care este construita pila reprezintă doar un aspect al problemei. Conform calculelor lui Carpăn, s-ar putea construi un aparat similar, de gabarit - respectând exact proporţiile celui existent - care să dezvolte o energie mult mai mare.

  Un asemenea generator ar putea alimenta la nesfârşit o navă spaţială care să călătorească în Cosmos, de pildă. Pentru aplicarea invenţiei trebuie făcut însă un studiu preliminar de fezabilitate. Or, aşa ceva nu este posibil, atâta timp cât despre minunea lui Carpăn nu ştie decât un cerc restrâns de oameni de specialitate. Au fost câteva comunicari ştiintifice la Paris, Bucureşti şi Bologna, în care s-a prezentat pe larg invenţia. În deceniile trecute, mecanismul minune a constituit chiar obiect de cercetare la Universitatea din Braşov şi Politehnica din Bucureşti.

 Nepoţii lui Carpăn au contactat facultatea şi muzeul Tehnic pentru a găsi soluţia de a face o copie fidelă a pilei electrice, ţinând cont şi de faptul că documentele care conţin datele tehnice ale obiectului sunt tot la muzeul "Leonida". Această copie va fi folosită pentru a construi un aparat care să rezolve pentru totdeauna nevoia de energie - adică să producă curent electric gratuit.

  Nicolae VASILESCU-KARPEN

22 decembrie 1870, Craiova —           2 martie 1964, Bucureşti
om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator român

       

   S-a născut în Craiova la 22 decembrie 1870. 

  După terminarea liceului, urmează cursurile Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti pe care o absolvă, în mod strălucit, ca şef de promotie, în anul 1891, pe când nici nu împlinise vârsta de 21 de ani.

  Atras de domeniul electrotehnicii, tânărul inginer român a plecat la Paris. Va frecventa aici cursurile Şcolii Superioare de Electricitate al cărei diplomat ajunge în anul 1900 - şi, paralel, pe cele ale Universităţii, al cărei licenţiat în ştiinte fizice va deveni în anul 1902. Rămâne în continuare în capitala Franţei pentru a-şi face doctoratul în fizică.  

  După doi ani, în 1904, obţine titlul de doctor cu teza: Recherches sur l'effect magnetique des corps electrise en mouvement.

    Apreciat pentru realele sale însuşiri, Nicolae Vasilescu-Karpen a fost numit profesor la catedra de electrotehnică a Universităţii din Lille, pe care a ilustrat-o, timp de un an, cu o activitate didactică unanim apreciată de tinerii săi studenţi. Dorul său de ţară, dorinţa de a-i consacra toata priceperea şi puterea de muncă, îl îndeamnă să se reîntoarcă în patrie (1905).

În anul 1909, a propus pentru prima oară în lume, printr-o notă adresată Academiei de Ştiinţe din Paris, folosirea curenţilor purtători de înaltă frecvenţă pentru telefonia prin cablu la mare distanţă. A realizat pilele Karpen, care funcţionează folosind exclusiv căldura mediului ambiant. S-a numărat printre cei care au adus o valoroasă şi incontestabilă contribuţie la realizarea complexelor mijloace tehnice în măsură să asigure transportul omului pe Lună.

   După aprecierea profesorului I. Solomon, preşedinte al Societăţii Franceze de Fizică - Vasilescu-Karpen "a inventat pila de combustie cu o jumătate de secol înainte ca oamenii să ajungă pe Lună datorita ei".

   A desfăşurat o amplă activitate de cercetări originale în domeniul elasticităţii, aerodinamică, atomistică, termodinamică, electrostatică, teoria cinetică, electromagnetism, fizică-chimie, electrochimie şi pile electrice. A efectuat studii asupra aderenţei fierului la beton. A construit postul de telegrafie de la Băneasa (1914). A scris sau a aparticipat la proiecte de centrale electrice şi la proiecte de electrificare a oraşelor (Câmpina, Constanţa). A scris numeroase tratate.

- 1904 - Recherches sur l'effect magnetique des corps electrise en mouvement
- 1925 - Manual de electrotehnică generală
- 1942 - Electricitate
- 1957 - Fenomene şi teorii noi în electrochimie şi chimie fizică

Surse:
Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Vasilescu-Karpen

http://www.ici.ro/romania/ro/stiinta/karpen.html

 

                                          

Ziua Internaţională a Zâmbetului

     Harvey Ball, un artist comercial din Massachusetts, a creat în 1963, faţa zâmbitoare ("smiley face"), care a devenit cel mai cunoscut simbol al veseliei şi bunăvoinţei în lume.
Odată cu trecerea timpului, Harvey Ball a devenit preocupat de supra-comercializarea simbolului şi de pierderea adevăratei semnificaţii a feţei zâmbitoare. Creatorul simbolului a decis să dedice o zi în fiecare an tuturor zâmbetelor şi faptelor bune din lume. Acesta a decretat ca Ziua Internaţională a Zâmbetului să fie sărbătorită în fiecare prima zi de vineri a lunii octombrie.

   Ziua Internaţională a Zâmbetului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, iar de atunci tradiţia a fost respectată în fiecare an. După moartea lui Harvey Ball, în 2001, a fost creată Fundaţia Internaţională a Zâmbetului Harvey Ball, pentru a-i onora numele şi memoria. Fundaţia este sponsor oficial al sărbătorii, în fiecare an.

      Ziua Mondială a Zâmbetului este sărbătorită în numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America Latină. Manifestaţiile includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi şi diferite concursuri.

   Zâmbetul te face să te simţi mai bine în propria piele, combate astmul şi oboseala, îţi facilitează legătura cu ceilalţi şi este şi contagios. Mai ai nevoie de motive pentru a te convinge că e bine să zâmbeşti ori de câte ori ai ocazia? Iată câteva,  

 1. Te face să te simţi bine 

  Atunci când le zâmbeşti celorlalţi, fără a aştepta nimic în schimb, faci un gest generos, care îţi provoacă o senzaţie de bine atât fizic, cât şi psihic. Neurobiologii americani au descoperit că astfel, activezi o parte a creierului care este implicată în mecanismele senzaţiilor de satisfacţie şi de plăcere. 2. Îţi protejezi inima 

  Un experiment efectuat de cercetători de la Universitatea din Maryland a evidenţiat faptul că vizionarea, timp de 15 minute, a unui film amuzant relaxează arterele periferice şi măreşte fluxul sanguin pentru încă 45 de minute: un efect similar cu cel al unui exerciţiu de aerobic. Asta pentru că zâmbetul stimulează producerea de endorfine, substanţe care se produc şi atunci când faci efort fizic. 3. Rămâi veşnic tânără 

  Atunci când zâmbeşti, ţii la distanţă stresul şi bătrâneţea. Potrivit unui studiu al Universităţii din San Francisco, femeile care nu reuşesc să facă haz pe seama evenimentelor negative cu care se întâlnesc în viaţă arată, în medie, cu 10 ani mai în vârstă decât cele care pot face acest lucru.  

4. Suporţi mai bine durerea  

 Zâmbetul (şi râsul) au un efect analgezic. Şi asta pentru că endorfinele activate au proprietăţi similare celor ale morfinei. Din acest motiv, în numeroase clinici americane s-au instituit servicii speciale pentru a stimula pacienţii să-şi manifeste emoţiile pozitive. 

 5. Înfrunţi mai bine ziua        

 De ceva vreme, au apărut în lume sute de cluburi de râs, toate având la bază ideea unei mişcări care a luat naştere în India, la iniţiativa unui medic din Bombay. Terapia acestuia, numită Hasya Yoga (yoga râsului), prevede porţii zdravene de râs îmbinate cu anumite exerciţii de relaxare, de efectuat în fiecare dimineaţă, pentru o încărcare cu energie pozitivă.

    

Plante despre care nu ştiai că sunt toxice...

În timp ce citeşti ascultă: Kelly Family - An Angel-

Asculta mai multe audio blues