În dicţionarele despre francmasonerie, România are pagini multe, iar în istoria României francmasonii au un rol determinant. Anecdotic, în epoca “paşoptiştilor” (astfel porecliţi de la revoluţia din 1848) exista în centrul Bucureştilor, alături de actualul Muzeu naţional de Istorie, o “stradă Farmazoană”, dispărută odată cu regularizarea Dâmboviţei şi cu reorganizarea urbanistică de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ulterior, actuala stradă Mircea Vulcănescu (fosta stradă Ştefan Furtună) a fost închinată “Francmasonilor”, nume pe care l-a avut până în martie 1938. Caz unic în lume, francmasoneria avea în limba română un termen popular, iar în capitala Ţării Româneşti o stradă comemorativă.
În 1821, numeroşi au fost românii afiliaţi la “Eteria” masonă condusă de Alexandru Ipsilanti, descendent al domnitorului cu “Pravilnicească condică”, dar devenit general rus şi demnitar mason. Printre ei, Tudor Vladimirescu, executat fiindcă îşi încălcase jurământul faţă de “Eterie”. Scopul “Eteriei”, bazată la Odesa, era internaţional: dărâmarea puterii religioase şi politice a sultanului otoman în întreaga Peninsulă Balcanică cu ajutorul ţarului Alexandru I al Rusiei şi al patriarhului de la Constantinopol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu