TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE FLORII

  Sărbătoarea Intrării lui Iisus în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Această sărbătoare mai era denumită şi Duminica Graţierilor, pentru că în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri. Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Ortodoxe şi deschide săptămâna pregătirilor pentru sărbătorile pascale.

 

 Isus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş, neîncălecat de nimeni până atunci. Oamenii ieşeau înaintea Lui şi-I strigau: ,,Osana!’’ şi ,,Binecuvântat este Împăratul!’’ Isus a fost primit ca un împărat. Erau acolo însă şi câţiva farisei. Ei ar fi vrut să-i oprească pe oameni, ca să nu mai strige aşa. Dar Isus le-a răspuns că, dacă oamenii vor tăcea, pietrele vor striga. Apoi, când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea, deoarece Isus cunoştea viitorul ei.

 

Pregătiri pentru Florii 

 La începutul ciclului, în sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor, dedicat unei zeităţi a vegetaţiei numită Lazăr sau Lăzărica. Obiceiul a fost atestat numai în sudul ţării: Muntenia şi Dobrogea. Totuşi, acesta este circumscris într-un areal sud-est european mai larg, ceea ce i-a determinat pe folclorişti să-l ataşeze unui străvechi strat cultural traco-elen.

 

  Una dintre fete, participantă la ceremonial (de menţionat că obiceiul era practicat numai de către fete), numita Lăzăriţa, se îmbrăca mireasă. Aceasta, împreună cu alte fete cu care formează o mică ceată, colindă în faţa ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lăzăriţa se plimbă cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzărica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

   Originea obiceiului ar trebui căutată într-una din formele trace ale cinstirii lui Dionysos care avea loc la începutul primăverii, strâns înrudite cu cele din antichitatea greacă despre Adonis şi Afrodita, Attis la frigieni, Osiris la egipteni etc, în care baza scenariului ritual era moartea violentă a zeului, bocirea zgomotoasă în grup, iar în final învierea lui concomitent cu eruperea vegetaţiei, în bucuria generala a cortegiilor participante.

   După acest scenariu, tipic pentru renovarea timpului anual sau sezonal, urma sărbătoarea pre-pascală a Floriilor. Zeiţa romană a florilor, Flora, în cinstea căreia se organizau vestitele sărbători de primăvara, devenise foarte cunoscută în Dacia romană. Sărbătoarea oferă însă numeroase practici populare legate de cultul morţilor: pomeni, înfigerea ramurilor de salcie în morminte, amenajarea şi curăţirea mormintelor, acte de divinitaţie în care se solicită ajutorul spiritelor morţilor. Ramurile de salcie, simboluri ale vegetaţiei de primăvară, erau la loc de cinste: se duceau la biserică pentru a fi sfinţite, se foloseau la farmece şi descântece, căpătau valoare de medicament pentru vindecarea diferitelor boli, se păstrau pentru a opri prin mijloace magice grindinile şi furtunile distrugătoare, pentru a fertiliza cu ele stupii şi vitele, etc.

 

Obiceiuri de Florii

  Ca orice sărbătoare, şi de Florii există numeroase tradiţii pe care creştinii le urmează cu sfinţenie pentru că astfel reînvierea naturii aduce sănătate, noroc şi bogăţie. Unul dintre simbolurile sărbătorilor de Florii o reprezintă salcia şi ramurile de salcie. Astfel, cu o zi înainte de aceasta sărbătoare se strâng ramuri de salcie înmugurită care se duc apoi la biserică pentru a fi sfinţite. După sfinţire, ramurile sunt luate acasă şi sunt folosite pentru a împodobi casa, icoanele, uşile şi ferestrele.

 Ramurile de salcie sunt păstrate astfel timp de un an şi sunt folosite pentru tămăduirea diferitelor boli. Se mai spune că cel care se împărtăşeşte în ziua de Florii i se va împlini orice dorinţă îşi va pune când se va apropia de preot. În ziua de Florii se aerisesc hainele şi zestrea. Fetele de măritat obişnuiesc ca în această zi să pună sub un păr altoit o oglinda şi o cămaşă curată. După răsăritul soarelui sunt folosite în farmecele de dragoste şi sănătate.

 

De Florii, nimeni nu are voie să se spele pe cap, decât cu apă sfinţită, altfel va albi precum florile copacilor. Salcia sfinţită de la biserica mai este folosită şi pentru vite şi la împodobirea livezilor şi viilor, pentru a da roade bogate. Mugurii din salciile de la Florii se pun pe foc pentru a împrăştia norii şi a proteja casa şi familia. De Florii are loc şi "nunta urzicilor" pentru că în această zi urzicile înfloresc şi numai sunt bune de mâncat. Tot de Florii, femeile gătesc bucate alese şi plăcinte pe care le dau de pomană săracilor.

   În ziua de Florii este dezlegare la peşte, astfel toată lumea poate consuma peşte şi bea un pahar de vin. Peştele consumat în aceasta zi are puteri tămăduitoare şi este indicat persoanelor cu diverse afecţiuni. Tot în această zi se termină perioada Mărţişorului, iar fetele care şi-au legat la încheietura şnurul alb-roşu îl pot dezlega şi lega între crengile unui copac înflorit. În popor se mai spune că aşa cum este vremea de Florii, aşa va fi şi în prima zi de Paşti.

    Nu în ultimul rând, de Florii îşi sărbătoresc onomastica toţi cei care poartă nume de floare. 

    Trimite celor dragi o felicitare de Florii.