Powered By Blogger

sâmbătă, 18 februarie 2012

Gazul care ucide...

Apă care ia foc, probleme grave de sănătate şi apă potabilă contaminată – acestea sunt doar câteva din efectele pe care le are asupra mediului şi asupra oamenilor extracţia gazelor naturale prin metoda fisurării hidraulice. Printre firmele care utilizează această metodă se numără şi Chevron, care va începe în 2012 extracţia gazului de şist din România folosind aceeaşi metodă. În timp ce ţara noastră nu impune nici un fel de restricţie în acest sens, Bulgaria a decis să retragă licenţa de explorare şi exploatare deţinută de Chevron din cauza preocupării pentru mediu. De asemenea, şi Franţa a interzis această practică, iar statele americane New Jersey şi New York au aplicat şi ele interdicţia pentru o perioadă de un an.

Zonele din România unde urmează să înceapă exploatarea sunt judeţele Vaslui, Bihor, Arad, Timiş, Tulcea şi Constanţa. Acest film documentar (cu titlul original Gasland), realizat de Josh Fox în mai multe state din SUA unde companiile folosesc această metodă, scoate la iveală efectele devastatoare pe care le-a avut acest tip de exploatare asupra comunităţilor locale: boli cronice, suferinţă şi poluarea masivă a mediului.

2 comentarii:

Ilonely spunea...

Impactul său asupra mediului nu este deloc unul neglijabil. Un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă. Iar substanțele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice și să le polueze...
Succesul american a determinat și alte țări să se întrebe dacă nu cumva pot scăpa de dependența de gazele rusești și arabe și dacă nu dețin pe teritoriul lor prețioasa resursă. Deja, Canada a descoperit gaze neconvenționale în Apalași și în Columbia Britanică. În Polonia se află cele mai mari zăcăminte de gaze de șist din Europa, fiind estimate la 5.300 de miliarde de metri cub. Iar în Ucraina rezervele de gaz de șist se ridică la cel puțin 30 de trilioane de metri cubi.

Cantității de CO2 rezultată din combustia gazului trebuie să i se adauge CO2 rezultat din petrolul folosit pentru construcția și funcționarea puțurilor, ca și pierderile de metan în atmosferă în timpul extracției și transportului. În conformitate cu un articol de Robert Howarth de la Universitatea Cornell, publicat în Climatic Change Letters, pe baza datelor disponibile din partea EPA (Agenția pentru Protecția Mediului, S.U.A.) și a industriei americane a gazului însăși, amprenta carbon din gazul de șist este mai rea decât cea a puțurilor convenționale. Într-adevăr, fiecare puț pierde de la 3,6% la 7,9% din gazul său în atmosferă (de la 30 până la 200% mai mult decât pentru un puț convențional). Același studiu propune să nu se mai aplice acestui metan pierdut în atmosferă indicele de potențial de în încălzire globală (GWP) reținut de către al patrulea raport al IPCC (Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei), adică de 72 de ori potențialul de încălzire al CO2 pe o perioadă de 20 de ani, ci indicele propus în 2009 de către Drew Shindell de la NASA, mai ridicat cu 23% în medie, deoarece integrează interacțiunile climatice ale gazelor cu efect de seră (GES) cu aerosolii particulari ai aerului. În acest caz, amprenta în echivalent CO2 a unui puț de gaz de șist, în 20 de ani, ar fi cu de la 20 până la 50% mai ridicată decât dacă s-ar utiliza cărbune pentru a produce aceeași cantitate de energie.
Preocupările oficiale pentru impactul asupra mediului și asupra sănătății indus de fracționarea hidraulică apar în 2010, mai precis prin EPA, care – la cererea guvernului american – a decis studieze acest impact « asupra apelor potabile și a sănătății publice » și prin publicarea unei prime sinteze în revista American Scientist, dar se pare că deja, după trei ani de utilizare, s-au constatat în S.U.A. mai multe « scăpări » importante de gaz în mediul înconjurător și contaminarea pânzelor freatice superficiale cu gaz și fluide de fracționare (după Institutul Francez al Petrolului, din cauza unui defect de cimentare a părții superioare a forajului). Congresul american a rezervat în 2010 un buget pentru aceste chestiuni și EPA a încredințat propriului Birou de Cercetare și Dezvoltare (Office of Research and Development – ORD) un studiu stiințific de lansat în 2011, după ateliere de lucru și consultări de experți ( între iunie-septembrie 2011) și apelul public la expertiză privind efectele posibile ale fracționării hidraulice asupra resurselor de apă potabilă. EPA prevede evaluarea studiului de către experți neutri. Manifestații ale cetățenilor și ale asociațiilor au avut loc în diverse țări, opunându-se acestui mod de extracție, ca și folosirii continue a energiilor fosile.
NOI,noi ce draq facem?!!!

Ilonely spunea...

E bine ca articolul naste intrebari… ca de exemplu :

Cum au devenit bulgarii apostolii cauzei mediului inconjutator? Cum de nu au protestat impotriva planurilor de construire a centralei nucleare de la Belene…, cu tehnologie de la est ? Sau a poluarii Marii Negre cu tancuri petroliere acostate in minunatul port Varna?

De ce bulgarii nu sar in ajutorul polonezilor, care au acordat peste 200 de licentei de explorare a gazului de sist (vorba ‘ceea, nu sunt granite) si sunt si in mai mare pericol… (stiu ei prea bine ca polonezii sunt rationali, interesati sa fie corect informati, rezistenti la indoctrinare…).

De asemenea interesant este ca nu doar Chevronul are licenta de exploatare a gazului de sist in Romania – una dintre ele este o companie sarba, subsidiara a Gazprom… pentru cateva perimetre in Vestul Romaniei; de ce la Londra nu s-a protestat impotriva acesteia… ?

De ce nu se spune ca pretul la gaze a scazut cu mai mult de 50% pentru consumatorul american obisnuit in ultimii 5 ani?

De ce nu se spune ca guvernatorul statului New York a reversat moratoriul anul trecut si a decis deschiderea posibilitatilor de forare in statul sau. Si ca Presedintele Obama s-a referit la acest subiect care va face America independenta de importurile de gaz ?

Toate sloganele vehiculate de ilustrii academicieni bulgari pe toate forumurile care vor sa capteze activistii pe cealalta parte a Dunarii, sunt recitari standard de informatii trunchiate, ce par desprinse dintr-o brosura cu iz propagandistic, demne de anii ’50…

Desigur, pot exista probleme, atat la suprafata, cat si in subteran, la care exista insa solutii. Nici una dintre aceste probleme nu a fost cauzata de Chevron anterior; accidentele ce s-au intamplat in SUA au apartinut companiilor mai mici (carora li se datoreaza curajul de a folosi aceasta tehnologie, existenta, de altfel, inca din 1947, dar rafinata cu tehnologii “state -of-the art”), care nu au asigurat standarde de siguranta corspunzatoare si nu au avut accest la super-tehnologia pe care si-o pot permite companii ca Exxon, Marathon, Conocco, Talisman, Chevron. Carora le pasa de reputatia lor atunci cand incep un proiect pe termen lung.

Cred ca aici e problema – odata reusit, schimba pretul la gaze pentru consumatorul roman si regiune, caci creste concurenta intre producatori, importam mai putin gas scump sau chiar deloc …
Marcel 15 februarie, 2012 03:40
http://www.slb.com/services/industry_challenges/unconventional_resources/shale_gas_liquids/shale_reservoir_